Selly s-a maturizat, nu mai aruncă banii pe țoale și e foarte cumpătat: „Când puneam pe mine un tricou Gucci, mergeam ca Giovanni Becali!”

Publicat: 21/11/2022 | 23:40

Andrei Șelaru aniversează un deceniu de activitate pe YouTube, timp în care conduce detașat topul creatorilor de conținut din România. Cu aproape 3.2 milioane de abonați, influencerul craiovean înregistrează încasări pe măsură, pe care, de multe ori, le reinvestește pentru a-și îmbunătăți calitatea clipurilor. Selly nu a abordat dintotdeauna același comportament responsabil, lucru pe care îl recunoaște într-un interviu CANCAN EXCLUSIV. Tânărul milionar dezvăluie că a comis și unele cheltuieli nesolicitate, pe articole vestimentare de firmă. Între timp, Selly declară că s-a redresat și este mult mai cumpătat.

Selly mărturisește și că cel mai mare noroc al carierei sale este începutul la o vârstă fragedă. Timp de cinci ani, creatorul de conținut a postat constant pentru a ajunge la 500.000 de abonați, fără a reuși să înregistreze încasări majore.

Primul contract consistent a venit în anul 2017, după care conturile lui Selly au început să se rotunjească, până s-a ajuns inevitabil la șase zerouri. Andrei Șelaru oferă, însă, o lecție celor ce îi urmăresc povestea, și anume cea a minimizării dorinței de epatare.

( NU RATA: SELLY FACE PRIMELE DECLARAȚII DESPRE RUDENIA CU “UNCHIUL” BOGDAN DE LA PLOIEȘTI: “HABAR N-AVEAM CĂ…” )

„Atunci a venit primul meu contract de 20.000 € – 30.000 €!”

CANCAN EXCLUSIVÎți mai aduci aminte ce ai făcut cu primii bani? 

Selly: Au fost mai multe momente, a fost primul moment în care am scos eu niște bani de la bancomat, banii mei. Ăla a fost un moment semnificativ, dar banii erau câteva mii de lei, erau bani doar din monetizarea YouTube, deci n-aveam nicio legătură cu contracte de publicitate sau cu altceva. Și ăia au fost banii cu care mi-am cumpărat prima cameră, o cameră de 2400 de lei, care și-a scos banii de un milion de ori, pentru că am folosit-o până am forjat-o.

Deci am forjat camera aia, am și donat-o la un moment dat, nu știu dacă mai e bună de ceva. A fost o investiție foarte bună, era o cameră super de începători, nu era cine știe ce la 2400 de lei. Dar așa am cheltuit eu primii bani pe care i-am făcut din YouTube.

Selly a fost invitat în cea mai recentă ediție a emisiunii „CANCAN EXCLUSIV”, unde a vorbit despre finanțele obținute din meseria de vlogger

Dup-aia, primii bani mai serioși au venit abia prin 2017, deja făceam de cinci ani treaba asta, atunci a venit primul meu contract de 20.000 € – 30.000 €, adică primul contract să zici «bă, da, așa da, acolo voiam să ajungem».

Abia în 2017, în contextul în care eu fac asta din 2012, trebuie să îți imaginezi ce noroc am avut, pentru că m-am apucat când eram foarte mic, pentru că am 21 de ani. Stau să fac ceva timp de cinci ani de zile, să nu-mi aducă niciun ban. Greu de crezut, că am și eu o chirie de plătit, am și eu costuri, o benzină la mașină, de mâncat, de supraviețuit.

 ( CITEȘTE ȘI: “I-AM RECUNOSCUT!” DOAR IUBITA ȘTIA ASTA DESPRE SELLY PÂNĂ ACUM! )

„Când puneam pe mine un tricou Gucci, mergeam ca Giovanni Becali!”

CANCAN EXCLUSIV: Deci long story short, n-ai mai fi făcut-o dacă era să te apuci acum, mai ales că e și o avalanșă de content creatori?! 

Selly: Dacă acum n-aș fi avut niciun venit, n-aș fi avut nicio rezervă financiară și m-aș fi apucat de vlogging, aș fi știut că cinci ani nu o să câștig nimic de pe urma ei, nu cred că o făceam, cred că îmi găseam un job, mă făceam editor, cameraman de nunți, mă făceam ceva să câștig bani.

Nu poți să faci nimic semnificativ dacă nu poți să îți acoperi grija zilei de mâine! 

Selly dezvăluie pe ce a cheltuit banii câștigați din contractele de publicitate (Foto: captură video)

CANCAN EXCLUSIV: Ce ți-ai dorit tu și ai ajuns să ai, sau ce îți dorești încă și lupți ca să ai?

Selly: Încă de mic, eu mi-am dorit foarte mult tot ce înseamnă partea asta tehnică, camere, calculatoare și telefoane, asta-mi doream. Când eram mic nu mă interesa asta cu îmbrăcatul, aveam zero stil, nu știam eu de branduri, de lux, de fiță, pentru că nu sunt din mediul ăsta. Ulterior, când am mai crescut și am ajuns adolescent, a ajuns și la mine febra asta cu hainele de brand și de fiță, ceea ce a fost prost pentru mine, pentru că eu nu prea știu să mă îmbrac.

Și când am avut bani pe mână și am început să îmi iau haine super scumpe, nu mă îmbrăcam neapărat bine, pentru că nu le combinam bine. Poți să ai foarte mulți bani, haine extraordinar de scumpe, dacă n-ai stilul efectiv, să știi să le combini. Mi-am spart banii pe țoale și pe lucrurile astea mult timp. Și atunci o mai fac, dar atunci o făceam ca să arăt eu ceva.

Acum nu mă mai interesează, nu mai simt că am ceva de demonstrat prin modul în care mă îmbrac. Dar atunci când puneam pe mine un tricou Gucci, mergeam ca Giovanni Becali!

( ACCESEAZĂ ȘI: SELLY A LĂSAT-O PE SMĂRĂ ACASĂ ȘI A PLECAT LA NUBA. A GESTICULAT DE ZOR ȘI A AMUZAT TOATĂ MASA )

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.