Selly, primele declarații după ce Wiz Khalifa a tras un joint pe scena de la Beach, Please: ”Vreau să fie foarte clar!”

Publicat: 29/07/2024 | 23:47

Au trecut aproape două săptămâni de la încheierea festivalului Beach, Please! Festivalul al cărui co-fondator este nimeni altu decât Selly nu a fost ferit de scandaluri. Evenimentul de la Costinești a fost marcat de anumite scandaluri, cum ar fi prezența lui Andrew Tate pe scenă, sau faptul că artistul american Wiz Khalifa a fumat un joint în timpul concertului. Abia acum, vloggerul a vorbit despre incidentele de la festival. Iată ce a declarat Selly, în direct la România TV!

Festivalul Beach, Please! din Costinești a fost unul dintre cele mai așteptate concerte ale verii și a strâns la malul mării zeci de mii de tineri dornici de distracție. S-a făcut remarcat cu un line-up de mai bine de 200 de artiști români și internaționali. Cu toate că s-a bucurat de un real succes, evenimentul nu a fost ferit de incidente neplăcute. Cele mai remarcate au fost momentele în care frații Tate au urcat pe scenă fără permisiune, sau cel în care Wiz Khalifa și-a aprins o țigară cu canabis chiar în timpul prestației sale.

Acum, după două săptămâni de la încheierea evenimentului, Selly, co-fondatorul festivalului, a vorbit despre cele mai mediatizate incidente din weekendul 10 – 14 iulie 2024. Invitat în platoul de la România TV, vloggerul a dezvăluit că există lucru de modificat pentru o mai bună funcționare a ediției de anul viitor.

„Am învățat foarte multe. După orice eveniment, orice organizator învață foarte multe și chiar am făcut o ședință duminica asta în care am făcut bilanțul tuturor lucrurilor care trebuie schimbate. Foarte multe lucruri. În primul rând, tot ce înseamnă partea de backstage trebuia făcută mult mai bine. Și optimizată mult mai bine”, a declarat Selly, la România TV.

Citește și: SELLY A ÎNCĂLCAT LEGEA LA FESTIVALUL BEACH, PLEASE?! DEZVĂLUIREA ULUITOARE FĂCUTĂ DE O AVOCATĂ, ÎN DIRECT, LA TV

Selly, despre incidentul cu Wiz Khalifa

Mai mult, co-fondatorul festivalului de la malul Mării Negre a mărturisit că nu s-a gândit nici măcar un moment că va avea parte de astfel de incidente. Selly a subliniat faptul că incidentul cu frații Tate sau cel cu Wiz Khalifa nu îl ajută cu nimic și nu a avut niciu interes asupra acestora.

„Vreau să fie foarte clar! Nu mi-am dorit o secundă și nu am avut nici un interes, nu mă ajută cu absolut nimic să urce frații Tate pe scenă, care nu făceau parte din program, care nu fuseseră anunțați. Nu mi-am nici o secundă ca Wiz Khalifa, care de altfel a avut un show, până la acel moment, foarte bun, să fumeze un joint pe scenă. Pentru aceste lucruri, răspunderea este în primul rând, în cazul cu Tate, răspunderea este a celui care l-a chemat, pentru cazul cu Wiz Khalifa este o răspundere pentru el că a consumat, dar consider că și noi puteam să optimizăm mai bine partea de backstage. Puteam să avem filtre mai bune, pe care din păcate nu le-am avut. În cazul cu Andrew Tate cred că era prevenibil. În cazul cu Wiz Khalifa cred că era o chestie care ține nu numai de noi și de autoritățile statului, și așa mai departe, pentru că nu fac eu percheziția artistului”, a mai spus vloggerul, pentru sursa citată.

Rapperul american Wiz Khalifa, care a urcat sâmbătă, 13 iulie 2024, pe scena festivalului Beach, Please! de la Costinești, a fost săltat de polițiști după ce și-a aprins, pe scenă, un joint de cannabis. În România, consumul de marijuana este ilegal, lucru care se pare că nu i se adusese la cunoștință artistului.

Citește și: SELLY, DECLARAȚII INEDITE DUPĂ „BEACH, PLEASE!” ȘI JOINTUL LUI WIZ KHALIFA: „SUNT ÎMPOTRIVA LEGALIZĂRII ACESTEI SUBTANȚE”

This browser does not support the video element.