Selly îl ia la mișto pe fostul ministru al Educației, Funeriu, după ce acesta l-a numit maimuță needucată: „Nu știu cum mai am tupeul să ies din casă”
Anul acesta, Selly a dat lovitura la BAC! Celebrul vlogger a obținut notele maxime și s-a și mutat în Capitală, acolo unde speră că i se va schimba viața. După ce a susținut cel mai important examen din viața lui de până acum, Selly a vorbit deschis despre sistemul educațional din România, spunând că Bacalaureatul nu este nicidecum ceva ce îi ajută în vreun fel sau altul, pe elevi.
După ce Selly a făcut praf sistemul educațional din România, fostul ministrul al Educației, Funeriu, l-a jignit pe celebrul vlogger și l-a numit maimuță needucată. Selly a vorbit extrem de dur despre sistemul educațional din România, mărturisind că materiile predate nu îi ajută cu absolut nimic pe elevi, în viață.
„Dacă BAC-ul s-ar fi dat din lucruri care să te ajute în viață, lucruri care să te pregătească cu adevărat pentru viitor, vă dau scris aici că aș fi picat BAC-ul. Probabil că toți colegii mei de generație ar fi picat acest examen al maturității.
Chiar trebuie să avem discuția asta despre ce înseamnă educația în 2020, ce mai înseamnă Bacalaureatul în 2020. Dacă ceva nu se va schimba acum în Educație, în 10-20 de ani, educația din România chiar n-o să mai însemne nimic. În lumea asta super modernă, super digitalizată și care se schimbă foarte, foarte repede, lucrurile pe care le învățăm noi la școală au rămas cam aceleași de 30 de ani încoace. Sunt aceleași materii la care înveți aceleași lucruri” a spus Selly.
Funariu, mesaj dur pentru Selly
Imediat după ce celebrul vlogger s-a luat de sistemul educațional din România, fostul ministru al Educației, Funeriu, a simțit nevoia să-i dea câteva replici lui Selly.
„Cum adică «școala de azi te pregătește pentru 1900 nu pentru 2020»? S-a schimbat teorema lui Pitagora și eu nu știu? A schimbat tik-tok derivata lui X pătrat și nu ne-a spus? Deschid cartea de chimie și văd acolo chimie organică, ADN și proteine, înțelese în ultimii 50 de ani, nu teoria flogisticului sau alchimie. (…)
Văd răsmeriță că nu se face educație financiară și conduită preventivă. (…) Conduita preventivă (a mașinii, nu a skate-ului) se învață la școala de șoferi, nu la ciclul primar. Iar însușirea ei e mai probabil să fie făcută de un tânăr care a învățat la școală disciplina decât de o maimuță încălțată și needucată cu figuri în cap (…)” a spus Funeriu.
Cu toate acestea, replicile fostului ministru i s-au părut extrem de amuzante și vechi lui Selly, care nici măcar nu le-a luat în seamă. Celebrul vlogger nu s-a lăsat deloc afectat de cele întâmplate și, mai mult de atât, și-a spus din nou părerea și l-a luat la mișto pe Funeriu.
„Un fost ministrul al Educației a zis că ar fi o idee bună să mă numească maimuță încălțată cu figuri în cap. O insultă de-a dreptul devastatoare. Nu știu cum mai am tupeul să ies din casă după ce a zis acest Funeriu despre mine.
Sigur, aș putea să petrec următoarele 15 minute din acest clip explicându-vă că, după ce că e praf la capitolul insulte, Funeriu a fost praf și ca ministru al Educației, dar chiar aș vrea ca acest videoclip să se concentreze pe soluții reale care ar putea funcționa ca să schimbe actualul sistem de învățământ, nu pe un tip care nu e în stare să facă declarații dacă nu-i șoptește cineva.
E ironic faptul că omul ăsta, fost ministru al Educației, este cel care a introdus camerele de luat vederi la bacalaureat ca să nu se mai șoptească răspunsurile” a mai spus Selly.