Selly, din nou implicat într-un accident auto?! UPDATE: Reacția vloggerului: ”Totul a fost regizat de mine!”

Publicat: 19/08/2020 | 21:15

Selly deține un bolid de lux pentru care a muncit enorm, însă pare că nu prea este lăsat să aibă parte de el! Vloggerul s-ar afla deja la al doilea accident de circulație, în mai puțin de 1 an, notează RTV.

UPDATE: După ce presa a preluat imaginile cu așa-zisul accident, Selly a postat un video în care arată că totul ar fi fost o glumă: „Mașina e un model 3D și totul a fost regizat de mine! Am făcut-o să vă arăt cât de ușor este să dezinformezi și că nu tot ce vedeți la televizor este adevărat”.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Selly ar fi fost din nou implicat într-un accident rutier, la nici măcar 1 an de la primul eveniment rutier de acest gen. Potrivit informațiilor din presă, vloggerul ar fi intrat cu Mercedesul său într-un semn de circulație, iar în urma accidentului, caroseria s-ar fi îndoit iar unul dintre faruri a fost spart.

Din fericire, Selly nu ar fi pățit nimic și se află în afara oricărui pericol, însă bijuteria sa pe patru roți ar avea, din nou, nevoie de reparații.

De ce s-a mutat din casa părinților abia după ce a terminat liceul

Tânărul le explica de curând fanilor săi că a fost descurajat o vreme și de părinții lui, care nu au avut încredere că se va descurca și că va renunța la școală. A vrut să le demonstreze acestora că va face față și a reușit.

„M-am mutat la Bucureşti. Ok, poate o să mă întrebaţi de ce nu mi-am luat o chirie până acum, de ce nu mi-am luat un apartament în Bucureşti, nu e ca şi cum nu puteam să o fac. Pentru că eram convins, şi o spun cu toată sinceritatea, nu că mă voi lăsa de şcoală, dar nu voi mai fi deloc serios cu şcoala, şi BAC-ul meu o să fie un dezastru. Eram convins de asta, părinţii mi-au spus asta”, le-a povestit Selly fanilor.

Mai mult, Selly spune că a învățat de la prietenii lui multe lucruri. Ar fi putut să se mute de mic singur, dar i-a fost teamă de faptul că o va lua pe urmele amicilor săi.

„Eu mi-am dat seama că nu mă pot muta singur din clasa a noua sau a opta, tocmai pentru că am avut prieteni care s-au mutat la Bucureşti de la vârste fragede şi, fiind într-un oraş nou, şi-au făcut un anturaj prost, se ajunsese să fie petreceri la ei acasă seară de seară, s-a ajuns la droguri şi lucruri nasoale. Din cauza faptului că s-au mutat prea devreme de la părinţi şi nu apucaseră să fie pregătiţi psihic pentru momentul ăsta. De asta am aşteptat până am terminat liceul ca să mă mut”,a mai povestit el pe vlog.