Travis Scott a încins atmosfera la Costinești! Renumitul rapper american a electrizat publicul la festivalul Beach, Please!, atrăgând zeci de mii de tineri entuziaști. Conform declarației lui Selly, Travis Scott a fost artistul cu cea mai mare retribuție de anul acesta, câștigând impresionanta sumă de 2.500.000 de € pentru debutul său pe scena din România. Fostul iubit al lui Kylie Jenner a oferit un spectacol de neuitat.
Deși a avut întârzieri la festivalul Beach, Please! din cauza zborului, trapperul a reușit să electrizeze atmosfera. Piesele sale au fost cântate și dansate de zeci de mii de tineri care au venit să-l vadă. Artistul internațional a fost de departe cel mai bine remunerat de la Beach, Please!, încasând nu mai puțin de 2.500.000 de € pentru concertul său de la Costinești. Cu toate acestea, înainte de a urca pe scenă, au apărut câteva incidente. Selly a dezvăluit abia acum detalii despre provocările cu care s-a confruntat în ziua spectacolului.
Beach Please este unul dintre cele mai mari festivaluri din România, atrăgând un public numeros datorită line-up-ului său impresionant de artiști internaționali, inclusiv Travis Scott. Cu toate acestea, Selly a dezvăluit că prezența lui Travis Scott la festival a fost incertă pentru o vreme, din cauza unei probleme cu vocea care aproape că l-a împiedicat să ajungă pe scenă. Însă, într-un final artistul a venit cu avionul său privat și a putut cânta pentru numeroșii fani ce îl așteptau.
Selly a dezvăluit că Travis Scott a avut cerințe speciale pentru participarea sa la festival, inclusiv palmieri în garderobă și mobilier de culoare gri.
„A fost cea mai grea zi din viața mea, ziua de 14 iulie. A fost cumplit pentru că… Adevărul este că, oricât de bine ai face lucrurile, ca organizator, iar în cazul lui Travis Scott plătisem totul la timp și asigurasem toate condițiile pe care le ceruse… Nu i-a plăcut în dressing room că avea mobilă roșie și i-am schimbat-o, vrea mobilă gri. Am comandat altă mobilă de la București.
A vrut palmieri în camera de dressing, cu o zi înainte am aflat. Unde găsim palmieri în Costinești? Am luat, am găsit la o terasă de acolo, am vorbit, am adus acolo. Poți să faci totul bine, dar se poate întâmpla ca artistul, din cauza unei probleme medicale sau poate și-a pierdut vocea în ziua aia, să nu vină. Chiar dacă ai plătit și așa mai departe. Ok, artistul dacă nu vine, îți dă banii înapoi.
Dacă este forță majoră, nu poți să pretinzi vreo penalitate. Dar răul pe care ți-l face, reputațional, în momentul în care tu ai vândut toate biletele și ai promovat că vine omul ăsta, care e cap de afiș și el nu vine, ar fi fost pentru festivalul nostru tragic. Orele au fost groaznice și a durat foarte mult. La ora 13.30 ne-au zis „cel mai probabil vom anula showul de azi întrucât Travis și-a pierdut vocea.”
I-am întrebat dacă poate să vină a doua zi. Ne-au zis clar că cel mai probabil nu vine azi, nu au confirmat 100% că nu vine. Era cu doi doctori în camera de hotel, situația era în afara controlului nostru. A fost un moment în care ne-am rugat la Dumnezeu, noi nu aveam ce face. Totul era în mâinile acelor doctori care trebuiau să îi dea ceva cu miere, habar nu am, să își recapete vocea.
Abia la ora 20, el trebuia să decoleze mult mai devreme, deci și-a pierdut culoarul de zbor… Da, a venit cu avionul său privat. A pierdut culoarul, nu va mai cânta oricum la ora la care era programat. Abia la 20 ne-au spus că vine, am căutat alt culoar de zbor. Totul era în mâinile celor de la aeroport, cum găsesc culoare de zbor pe Heathrow cu aterizare la Kogălniceanu?
Au găsit culoar de zbor, decolau la 11:15 ora României, 9:15 ora din Anglia. Când avionul a fost în aer, că nu ne-au dat voie nici să anunțăm, ne-au spus să nu anunțăm nimic până când piloții nu sunt în aer, ne uitam pe Flight Radar, țin minte și acum… Abia atunci când am văzut avionul că pleacă, abia atunci am răsuflat ușurat. Și după aia tot am avut stres. Până nu l-am văzut pe scenă, nu am fost total liniștit”, a mărturisit Selly pentru Realitatea Plus.