Timp de 8 ani, Selena Gomez și Justin Bieber s-au iubit nebunește. În ochii multor fani, cei doi au format un cuplu perfect și nimeni nu se aștepta să se despartă vreodată. Cu toate acestea, artiștii și-au anunțat separarea la începutul anului 2018. Ulterior, Justin a început o relație cu Hailey Bieber, despre care s-a zvonit că s-ar fi băgat în relația cu Selena, iar de aici, între cele două s-ar fi instalat rivalitatea.
Deși Hailey i-a devenit soție lui Justin Bieber, mulți au criticat-o pentru faptul că ea ar fi fost motivul despărțirii artistului de Selena Gomez. Aceasta a spulberat, însă orice speculații și a precizat că niciodată nu s-ar putea băga în relația cuiva.
„Când el (n.r. – Justin Bieber) și cu mine am început să plănuim să ieșim sau orice de genul acesta, el nu a fost niciodată într-o relație. Nu aș face-o niciodată, nu îmi stă în caracter să mă bag în relația altcuiva. Am fost crescută mai bine de atât. Nu sunt interesată să fac asta și nu am fost niciodată”, a mărturisit Hailey în podcastul „Call Her Daddy”.
Prima dată s-au cunoscut în 2014, iar în 2018 după ce el a încheiat relația cu Selena Gomez, cei doi au rămas împreună. Modelul american recunoaște că a fost criticată dur de internauți de-a lungul timpului din cauza faptului că povestea lor a început imediat după separarea de fosta. Cu toate acestea, ea susține că îi respectă trecutul partenerului ei și consideră că încheierea relației cu Selena Gomez a fost cel mai bun lucru care i s-a putut întâmpla.
„Nu am fost niciodată cu el când a fost într-o relație cu cineva. Înțeleg cum arată din exterior toată această situație, ca noi să ieșim împreună și să ne logodim imediat după ce el s-a întâlnit cu fosta. Dar știu sigur că pentru ei, să închidă acea ușă a fost lucrul potrivit.
Nu erau într-o relație în acel moment, dar desigur există o istorie foarte lungă acolo și nu este relația mea. Nu are nimic de-a face cu mine. Așa că respect asta foarte mult și știu că a închis un capitol și cred că a fost cel mai bun lucru care i s-ar fi putut întâmpla: să meargă mai departe, să se logodească și să se căsătorească, să-și continue viața în acest fel. Și îmi este greu să vorbesc despre asta, pentru că nu vreau să vorbesc în numele lor”, a spus Hailey.
Pe de altă parte, în urmă cu ceva timp, Selena Gomez a decis să își spună și ea partea sa de adevăr. Astfel, bruneta a vorbit despre cum a decis să pună capăt relației cu Justin Bieber, dar a făcut mărturisiri și despre cum a reușit să apară în aceeași fotografie cu Hailey Bieber la un eveniment, deși toată lumea credea că cele două sunt cu adevărat rivale.
„Totul era foarte public. M-am simțit bântuită de o relație din trecut căreia nimeni nu voia să-i dea drumul. Apoi am trecut peste, nu mi-a mai fost frică. Am simțit că trebuie să trec prin cea mai dură despărțire, ca apoi să uit absolut totul. Dar cred că lucrurile trebuiau să se întâmple așa, iar în cele din urmă, a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat.
Nu e vorba doar despre o dragoste pierdută. Este despre cum m-am ales pe mine, despre cum am ales viața, dar și despre speranța ca oamenii să-și găsească liniștea în astfel de momente. Melodia ( n.r „Lose You To Love Me”) este despre a ști că ai pierdut complet fiecare parte din tine, doar pentru a te descoperi din nou”, a dezvăluit Selena Gomez.
Cât despre imaginea alături de Hailey, unde cele două au fost fotografiate împreună, în timp ce se aflau la un eveniment din cadrul Academy Museum of Moțion Pictures și care a stârnit o mulțime de controverse, Selena Gomez a susținut că nu a însemnat nimic.
„Nu-i mare lucru. Nu înseamnă nimic”, a spus artista.