Adrian Vasile, selecționerul reprezentativei feminine de handbal a României a pus la finalul partidei cu Norvegia, pierdută cu scorul de 33-22 (17-11), ultima din Grupa C a Campionatului Mondial din Spania, pe seama „repsectului” prea mare al „tricolorelor” față de nordice.
„Poate fi aceasta diferenţa atunci când nu faci echipa Norvegiei să se streseze prin valorificarea şanselor bune pe care le avem. Ne-am lovit de o echipă foarte puternică, cu un portar mare. Am ajuns în situaţii foarte bune, dar trebuie să fim conştienţi de ceea ce am jucat şi ce ne-a lipsit. Trebuie să stresezi echipa Norvegiei şi cu o acurateţe mai mare a noastră le-am fi stresat. Cred că am jucat corect astăzi, trebuie să înţelegem că atunci când faci Norvegia să sufere, să nu mai aibă aceasta siguranţă le, faci să aibă nişte întrebări în cap. Noi din păcate nu am reuşit să capitalizăm efortul bun pe care l-am făcut. Sunt multe lucruri bune vizavi de jocul pe care l-am făcut în apărare. Este evident că jucăm împotriva unei echipe extrem de dominantă fizic. Cred că am făcut destule lucruri bune, dar când nu găsim bucuria aceea finală a atacului e greu să nu te influenţeze. Sunt foarte multe lucruri bune de luat din meciul acesta, trebuie analizat, trebuie să învăţăm cum să gestionăm meciuri de genul acesta. Are multe plusuri din punctul meu de vedere. Evident că sunt nemulţumit că am pierdut, meciul dar are multe plusuri”, a declarat Adrian Vasile la finalul partidei cu Norvegia.
În celălalt meci al grupei, selecţionata Kazahstanului a dispus de Iran cu 31-25.
În clasamentul final, Norvegia a ocupat primul loc, cu 6 puncte, urmată de România, 4 puncte, Kazahstan, 2 puncte, Iran, 0 puncte. Primele trei clasate acced în grupele principale, cu punctele realizate în meciurile directe. Practic, România va începe cu 2 puncte faza următoare și va evolua în Grupa principală II, din care mai fac parte Norvegia şi Kazahstan, din Grupa C, precum şi primele trei clasate în Grupa D, Olanda, campioana mondială en titre, Suedia, şi Porto Rico. În această grupă, Olanda a ocupat primul loc, cu 5 puncte, urmată de Suedia, 5 puncte, Porto Rico, 2 puncte, Uzbekistan, 0 puncte. Olanda şi Suedia încep cu câte 3 puncte, iar Porto Rico, fără niciun punct.
România va juca pe 9 decembrie de la ora 16:30 contra Olandei în timp ce Norvegia va întâlni Porto Rico (ora 19:00), iar Suedia va primi replica selecţionatei Kazahstanului (ora 21:30).
În următoarea fază, primele două clasate în aceste grupe se vor califica în sferturile de finală, care vor avea loc în 14-15 decembrie, iar câştigătoarele vor evolua în semifinale, în 17 decembrie, cele două finale (n.r. mare și mică) urmând a se disputa pe 19 decembrie 2021.
Partidele României de la CM din Spania vor fi în direct pe Digi Sport, Telekom și Look