Selecționerul Lobonț explică eșecul cu 7-0 din Italia: „În deplasare avem evoluții mai puțin bune!”
Bogdan Lobonț, selecționerul reprezentativei U20 a României, a declarat la finalul jocului pe care echipa pe care o conduce l-a pierdut cu halucinantul scor de 7-0 (5-0) la Sassuolo cu Italia U20, că în deplasare elevii săi se descurcă mai greu.
„Acasă jucăm bine, dar în deplasare avem evoluții mai puțin bune, precum cea de aici. Nivelul a fost mai ridicat decât cu ceea ce eram noi obișnuiți în România, dacă ne referim la echipele de club, iar asta se reflectă și în evoluțiile echipelor naționale, inclusiv la cea de seniori”, a declarat Bogdan Lobonț.
Italienii au deschis scorul după doar 45 de secunde, iar în minutul 35 aveau deja 5-0. În actul secund, „Squadra Azzurra” nu a mai forțat, încă chiar și așa a mai punctat de două ori, partida terminându-se cu scorul de 7-0. Rezultatul vine la doar câteva zile distanță după ce naționala U20 a României a învins la Voluntari selecționata similar a Poloniei, scor 2-1.
Palmaresul echipei antrenate de Bogdan Lobonț este de trei victorii și trei eșecuri. Pe lângă succesul cu Polonia de care am amintit, „tricolorii” au învins tot cu 2-1 și tot pe teren propriu Portugalia U20 și Cehia U20, iar în deplasare, pe lângă eșecul umiltor cu Italia U20, a mai cedat cu 6-1 împotriva Angliei și cu 4-0 cu Germania.
Vă reamintim că naționala U20 a României a fost înființată de Federația Română de Fotbal (FRF) în acest an.