Şeful Pentagonului şi secretarul general la NATO, atacaţi în Afganistan!
Talibanii au revendicat miercuri tirurile de obuze de la aeroportul internaţional din Kabul, anunţând pe Twitter că ele au ”vizat avionul secretarului american al Apărării” Jim Mattis, care a sosit – înainte de tiruri – în capitala afgană, relatează AFP.
Cel puţin şase obuze au atins secţiunea militară a aeroportului internaţional, fără să întrerupă traficul aerian, potrivit Ministerului afgan de Interne.
Mattis şi secretarul General al NATO Jens Stoltenberg se întâlnesc cu comandantul Operaţiunii Resolute Support şi autorităţile afgane, la o lună după ce Wasgingtonul a anunţat o suplimentare a trupelor cu 3.000 de oameni.
Statele Unite – care poartă începând din 2001, în Afganistan, cel mai mulg război din istoria lor – au în această ţară 11.000 de oameni şi au îndemnat celelte ţări membre NATO să-şi sporească efectivele în cadrul operaţiiunii Resolute Support (RS).
Ţările din cadrul Tratatului Alianţei Nord-Atlantice numără 5.000 de oameni mobilizaţi alături de americani.
Mattis şi Stoltenberg s-au întâlnit cu reprezentanţi RS, condusă de generalul american John Nicholson, la cartierul general al operaţiunii, în capitala afgană, a anunţat RS într-un comunicat.
Ei s-au întâlnit după aceea cu preşedintele afgan Ashraf Ghani, al cărui Guvern şi forţe de securitate sunt supuse unor presiuni de către talibani şi gruparea Statul Islamic, activă în estul şi nordul ţării.
Mattis – care efectuează a doua vizită, după o scurtă escală pe 24 aprilie – a sosit miercuri din India, în toiul unei escaladări politico-militare cu Coreea de Nord.
După ce a ezitat mult timp, preşedintele american Donald Trump a dezvăluit în august ”noua strategie” în vederea susţinerii regimului de la Kabul în faţa insurgenţilor islamişti, apreciind că o retragere ar crea un ”vid” care ar fi în beneficiul ”teroriştilor”.
Pentagonul a precizat ulterior că 3.000 de oameni urmează să suplimenteze trupele şi că unii erau ”deja pe drum”.
Forţele afgane pierd teren în faţa insurgenţilor, pe mâna cărora au abandonat peste o treime din teritoriul ţării. Ele şi-au concentrat efectivele în jurul oraşelor, pentru a împiedica talibanii să le cucerească.
Operaţiunea Resolute Support este însărcinată să formeze şi să încadreze forţele afgane, care sunt afectate de pierderi enorme, în timp ce Statele Unite desfăşoară, în paralel, operaţiuni contra unor grupări islamiste în numele luptei împotriva terorismului.
Astfel, armata americană – care a recunoscut recent că are 11.000 de oameni pe teren şi nu 8.000, aşa cum s-a anunţat oficial – este autorizată de Casa Albă să efectueze raiduri aeriene împotriva insurgenţilor, alături de forţele afgane.
Potrivit unui raport american care le consideră ”de nesusţinut”, pierderile armatei şi poliţiei afgane au crescut cu 35% în 2016, faţă de anul precedent.
În total aproape 7.000 de militari şi polişişti au fost ucişi în decurs de 11 luni, iar alţi peste 12.000 au fost răniţi.
Oficialii afgani nu dezvăluie niciodată amploarea pierderilor suferite.
Un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Apărării, generalul Dawlat Waziri a anunţat duminică faptul că peste 20.000 de operaţiuni militare au fost efectuate împotriva insurgenţilor în primele şase luni ale acestui an.