Şeful Partidei Romilor și soția acestuia au fost bătuți în fața propriei case! De la ce a pornit conflictul

Publicat: 28/04/2021 | 09:27

Duminica trecută un scandal de proporții a izbucnit în fața casei șefului Partidei Romilor din comuna clujeană Cămăraşu. Acesta și soția sa au fost bătuți de doi indivizi, tată și fiu. Cazul a ajuns în atenția autorităților.

Se pare că incidentul a pornit brusc, Ioan Horvath, șeful Partidei Romilor se afla în poarta casei sale, când doi indivizi, aflați sub influența alcoolului, au trecut pe acolo. Aceștia s-au oprit și au început să îl înjure pe bărbat, iar mai apoi au început să îl bată. (CITEȘTE ȘI: CAZ ȘOCANT! O FETIȚĂ DE UN AN JUMĂTATE A FOST BĂTUTĂ CU BESTIALITATE DE TATĂL VITREG. MOTIVUL: NU A VRUT SĂ FACĂ LA OLIȚĂ)

Scandalul a fost auzit de soția bărbatului, care a intervenit. Femeia a fost agresată și ea de cei doi și s-a ales cu lovituri puternice. La fața locului au ajuns și autoritățile.

 „De Florii, la noi, la ţară, este obiceiul ca oamenii să meargă la cimitir şi să aştearnă flori pe mormintele dragilor dispăruţi, să aprindă lumânări şi apoi să facă pomeni. Ei, bine, după o asemenea pomană, în care nu s-a făcut economie la băutură, doi inşi din sat – tată şi fiu – s-au întors spre casă, trecând pe lângă casa mea, aflată în apropierea cimitirului. Şi, pentru că nutresc o ură nestăvilită faţă de mine, cei doi au început să mă înjure, ca şi-n alte dăţi, urât de tot. La care, ştiind de ce sunt în stare cei doi, nu am răspuns. Însă au persistat şi s-au repezit la mine, aflat chiar acolo, în poartă! M-au luat la pumni şi picioare, iar când soţia a sărit să-i oprească, unul, Miki junior, a lovit-o direct în faţă, cu bolovanul pe care-l ţinea în mână!”, a declarat, Ioan Horvath, potrivit bzc.ro.

Femeia s-a ales cu lovituri serioase

Soția lui , Ioan Horvath s-a ales cu lovituri serioase. După ce a fost lovită în față cu bolovanul, aceasta a leșinat. La fața locului au fost chemate autoritățile și salvarea, iar femeia a primit îngrijiri medicale. Cei doi soți sunt determinați să își facă dreptate și îi vor reclama pe agresori. (VEZI ȘI: FEMEIE TERORIZATĂ DE FOSTUL IUBIT LA CONSTANȚA! BĂTUTĂ CU BARA DE FIER ȘI BÂTA)

 „Am căzut, în stare de inconştienţă, după care, când ne-am revenit puţin, am sunat la numărul de urgenţă 112. Au venit degrabă poliţia şi salvarea, iar pe mine medicul m-a tratat chiar acolo, în ambulanţă. Pe cei doi bătăuşi, poliţia s-a mulţumit deocamdată să-i ia la întrebări, iar nouă ne-a transmis să ne prezentăm la I.M.L. Cluj, pentru certificat medico-legal, ca să poată începe cercetarea penală”, a spus și soția bărbatului, potrivit sursei citate.

 

Sursa foto: Facebook/ Poliția Română