Discuțiile dintre Denisa Filcea și fotografa de origine ucraineană nu au ajuns la final. În urmă cu o zi, CANCAN.RO v-a arătat, în exclusivitate, faptul că soția lui Flick, care a angajat-o pe tânără să asigure materialele foto de la botezul micuței Eva, a premeditat scandalul. În plus, în urma discuțiilor aprinse, Miss Planet 2019 a rămas și fără unul dintre conturile de socializare. Seara trecută, tânăra de origine ucraineană a făcut noi postări pe internet, legate de cazul fotografiilor de la eveniment.
În urmă cu doar câteva zile, Denisa Filcea și Flick mărturiseau că au întâmpinat o problemă, după botezul fiicei lor, Eva. Aceasta a mărturisit că persoana angajată să se ocupe de asigurarea materialelor foto de la eveniment a decis să plece la scurt timp după întoarcerea de la biserică, fără să mai facă fotografiile promise. Apoi, tânăra care le-a făcut fotografiile la botez a decis să rupă tăcerea și să își spună propria variantă a poveștii.
Povestea, însă, nu se termină aici. Denisa Filcea a postat pe platforma Youtube un videoclip prin care a explicat, cu lacrimi în ochi, prin ce a experiență neplăcută a trecut. Soția lui Flick susține că, după ce a luat amploare cearta dintre ea și tânăra angajată să asigure materialele foto la botez, contul de Instagram i-a fost suspendat. Mai mult decât atât, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, Miss Planet 2019 s-a declarat înfricoșată de faptul că femeia cu care este în „ceartă” îi știe adresa și, în plus, a povestit, punct cu punct, ce s-a întâmplat.
Discuțiile aprinse dintre Denisa Filcea și fotografa de origine ucraineană nu s-au terminat. Potrivit postărilor de pe rețelele de socializare ale tinerei din Kharkiv, subiectul legat de fotografiile de la botezul micuței Eva nu a ajuns la un final. Tânăra a făcut o serie de postări prin care susținea în fața urmăritorilor săi că, de fapt, ea i-ar fi trimis fotografiile de la eveniment dinainte. Mai mult decât atât, fotografa a postat și o discuție pe care a avut-o cu soția lui Flick pe Whatsapp.
”1. Link-ul cu fotografiile brute. Toate imaginile au fost, deja, șterse din calculatorul meu.
2. Link-ul este activ timp de trei zile, apoi îl voi șterge.
3. Să nu îmi mai scrii niciodată”, se arată în mesajul urmat de un link către Google Drive, pentru descărcarea imaginilor.
Apoi, în continuare, tânăra a mărturisit că Denisa Filcea a contactat-o în data de 11 septembrie 2022, printr-un apel pe Whatsapp: ”Ieri, Denisa m-a sunat. Mă îndoiesc că ar fi vrut să îmi ureze „la mulți ani” de ziua mea”.
”Când vei avea timp, mi-ar plăcea să vorbim două minute, ca două femei mature”, i-a scris Denisa.
În plus, fotografa ucraineană susține că nu a găsit nicio diferență între fotografia postată de Flick pe contul personal de Instagram, în urmă cu patru zile, și fotografia făută de ea. Asta după ce cuplul a mărturisit că ar fi angajat de fapt un alt fotograf, a doua zi, după botez: ”Să jucăm jocul „găsește o diferență”. Uitați-vă atent la coafura Denisei”. În plus, tânăra a postat și o imagine de la eveniment, din interiorul bisericii: ”Această fotografie a fost făcută de mine în biserică”.