Pe Bogdan Mocanu și Jador i-a lega o prietenie strânsă, însă în urmă cu ceva timp cei doi au ajuns la cuțite, iar relația lor s-a destrămat. Jador l-a supărat pe Bogdan Mocanu, cei doi ne mai vorbindu-și luni bune. Însă, acum se pare că disputa acestora a ajuns la final, iar marea împăcare a avut loc.
Bogdan Mocanu și Jador au fost prieteni buni. Cei doi erau de nedespărțit, însă prietenia lor s-a dus pe apa sâmbetei în urmă cu ceva timp. Unele declarații pe care Jador le-a făcut l-au deranjat pe Bogdan Mocanu, care a decis să încheie orice prietenei și legătură. Aceștia nu și-au vorbit mult timp, însă acum pare că au revenit la sentimente mai bune.
Recent, Bogdan Mocanu s-a luptat în cadrul galei RXF, iar printre cei care au venit să îl susțină s-a numărat și Jador. Acest lucru l-a surprins și l-a bucurat pe Bogdan Mocanu și chiar l-a făcut să uite de supărare. Se pare că acum cei doi au reluat legătura, iar marea împăcare a avut loc.
„Nu l-am invitat. Din câte știi a fost un scandal în spate, în care a fost și el implicat. Jador cred că a fost trimis de Dumnezeu în momentul oportun, pentru că eram foarte calm, nu aveam emoții deloc înainte de meci, iar el a venit super agitat, probabil era și pilit și m-a încurajat, a scos moldoveanul, țăranul din mine. M-a încurajat foarte tare, m-am bucurat enorm să îl văd acolo, mai mult decât mă așteptam eu, având în vedere că noi nu am vorbit de multe luni.
Am simțit că a venit tata la meci sincer sau mama sau cineva din familie, apropiat. Deja acolo era fratele meu de sânge, Vlad, antrenorul meu care e ca un tată spiritual, prietenii mei de la sală care sunt ca niște frați și mai lipsea Jador, el era singurul care nu era. M-am bucurat mult când l-am văzut, m-a ajutat mult”, a declarat Bogdan Mocanu, potrivit WOWbiz.ro.
(CITEȘTE ȘI: RUPTURĂ DEFINITIVĂ ÎNTRE BOGDAN MOCANU ȘI JADOR?! „PUR ȘI SIMPLU NU MAI AM PRETENȚII”)
Bogdan Mocanu a luptat în gala RXF împotriva lui Vicenzo Final Boss. Deși nu credea prea mult în el, acesta și-a adjudecat imediat victoria, adversarul lui rezistând în ring doar câteva minute. Bogdan Mocanu a fost extrem de bucuros de victoria sa și de faptul că a demonstrat că orice este posibil.
„Mă simt ca un super erou din povestea mea. Simt că Dumnezeu din nou mi-a dat ocazia să demonstrez ce pot și vreau să spun că înainte să urc în ring, m-am gândit doar la faptul că am diabet și cum alții o văd ca pe o slăbiciune, iar eu am ales să o văd ca pe un plus.
Vreau să le transmit tuturor care au probleme de sănătate sau care se simt inferiori pentru că ei cred că au o problemă, că nimic nu poate să îi țină pe loc dacă își doresc cu adevărat un lucru și că cerul e limita”, a declarat Bogdan Mocanu, după meci.