De ani de zile, Alexia Eram și Mario Fresh formează un cuplu. Relația celor doi merge foarte bine și cu greu reușesc să stea departe unul de altul. Însă chiar și atunci când nu sunt împreună, cei doi sunt într-un fel împreună. Alexia Eram a explicat totul și a vorbit despre conexiunea pe care o are cu Mario Fresh.
Alexia Eram crede în energii, în obiecte norocoase și în talismane. Așa că de fiecare dată când iese din casă nu pleacă fără câteva lucruri care pentru ea sunt esențiale. De exemplu, atunci când nu este lângă Mario Fresh are mereu cu ea o jucărie în forma unui leu. Micuțul animal stă mereu în geanta ei și reprezintă legătura ei cu iubitul. La rândul lui și Mario Fresh are un alt leu pe care îl ține aproape.
De asemenea, pe lângă leul ce reprezintă legătura cu Mario Fresh, Alexia Eram mai are mereu cu ea și o inimioară pe care a primit-o de la mama ei, dar și o brățară de la tatăl său. Fiica Andreei Esca nu iese niciodată din casă fără aceste talismane.
„Am o jucărie de la Kinder. O am cu Mario, eu am un leu mai mic, iar el are un leu mai mare. Tot timpul am acest leu în geantă. Bine, al lui este acasă, dar al meu, ținând cont că este mai mic, îl iau cu mine.
Am multe. Am și de la mama o inimioară, pe care scrie că este acolo pentru mine tot timpul. O am mereu la mine. Am și plușurile fără de care nu plec niciodată. Cred foarte mult în chestiile acestea. Am și o brățară pe care mi-a adus-o tata din Franța. După ce o pui, trebuie să îți pui o dorință și atunci când se rupe, se îndeplinește dorința”, a declarat Alexia Eram, potrivit ego.ro.
(CITEȘTE ȘI: CUM REUȘEȘTE MARIO FRESH SĂ PĂSTREZE FLACĂRA IUBIRII DINTRE EL ȘI ALEXIA ERAM VIE: ”ȚIN MULT LA CHESTIA ASTA”)
Dacă am aflat ce poartă mereu Alexia Eram în geantă, am aflat și ce are mereu în bagajul de vacanță. Deși pentru o perioadă destul de lungă Alexia Eram nu mai are de gând să bifeze nicio vacanță, tânăra a mărturisit care sunt lucrurile fără de care nu pleacă niciodată într-o călătorie.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care Alexia Eram le are mereu în bagajul de vacanță este creionul de sprâncene. Iubita lui Mario Fresh nu concepe să plece de acasă fără el, iar pe locul doi se află costumul de baie.
„Începe să fie cald și să avem proiecte multe și să nu mai avem vacanțe. Nu, vara, de obicei, nu plecăm nicăieri, doar iarna. La noi e invers, avem mai multă treabă vara și iarna suntem mai liberi. De 1 mai da, dar nu este vacanță, sunt 2 zile. Oricum este în weekend, adică toate petrecerile o să fie în weekend. Probabil o să mergem la mare.
Creionul meu de sprâncene. (n.r. nu îi lipsește din bagaj). Nu pot să ies fără sprâncene făcute, am niște goluri și trebuie să le acopăr în fiecare zi. Lenjeria intimă nu îmi lipsește, un costum de baie, cine știe, dar și o cremă”, a mai spus Alexia Eram.