Secretul din spatele numelui micuței Josephine, fiica lui Smiley și a Ginei Pistol. Din ce melodie a fost ales prenumele fetiței

Publicat: 18/09/2023 | 08:20

Smiley și Gina Pistol formează un cuplu de mai bine de șapte ani, iar în urmă cu doi ani viața lor s-a schimbat radical. Micuța Josephine a venit pe lume, iar, de atunci, ea este centrul universului celor doi părinți. A adus multă bucurie în familie, iar, recent, Smiley a vorbit despre viața de tătic, dar și originile numelui pe care l-a ales pentru fiica sa.

Smiley este un tătic mândru și implicat. De când fiica lui a venit pe lume, viața artistului s-a schimbat, fiind cât se poate de fericit. Rolul de tată îl prinde de minune, iar Smiley nu se sfiește să împărtășească lucruri din viața de familie. Recent, cântărețul a vorbit despre cum arată viața lui acum, în ipostaza de tată, dar și despre cum el și Gina Pistol au ales numele fetiței lor.

(CITEȘTE ȘI: CE SALARIU ARE, DE FAPT, SMILEY LA VOCEA ROMÂNIEI, DE LA PRO TV. SUMA ÎNCASATĂ DE JURAT ESTE FABULOASĂ ȘI INACCESIBILĂ MULTOR VEDETE DE LA NOI)

„A ales numele dintr-o melodie”

În urmă cu doi ani, Smiley și Gina Pistol deveneau părinți pentru prima dată. În viața lor a apărut micuța Josephine Ana Maria, care a adus multă bucurie. Atunci când a fost vorba despre alegerea numelui, ambii părinți au participat, iar fiecare a venit cu câte un prenume.

Se pare că Josephine a fost alegerea Ginei Pistol. Numele este inspirat dintr-o melodie a lui Chris Rea, iar vedeta a fost cucerită de el de prima dată când l-a auzit. Cel de-al doilea prenume al micuței a fost ales de Smiley și este Ana. Cântărețul a mărturisit că acesta este unul dintre numele lui preferate și se potrivește de minune și cu numele de familie.

„Fiecare a ales câte un nume. Gina a ales Josephine și mie mi-a plăcut foarte mult și eu am ales Ana. Noi îi spunem Josephine. Gina a ales numele dintr-o melodie a lui Chris Rea care i-a plăcut foarte mult, iar eu am ales Ana pentru că îmi place mie mult de tot numele ăsta și se potrivește cu Maria”, a declarat Smiley, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

Smiley, un tătic împlinit / Foto: Instagram

(VEZI ȘI: DE CE S-A SUPĂRAT MAMA LUI SMILEY PE GINA PISTOL ȘI PE FIUL SĂU. BLONDA A RECUNOSCUT DUPĂ MULTĂ VREME: „DACĂ AȘ FI PUTUT SĂ PEDEPSESC PE CINEVA, AȘ FI FĂCUT-O”)

„Viața de părinte este cu totul o provocare”

De când a devenit tată, Smiley este în al nouălea cer. Deși recunoaște că viața de părinte este o adevărată provocare, artistul nu se plânge și iubește noua sa postură. Fiica lui l-a învățat să iubească diferit și să privească lumea diferit. Cântărețul este complet cucerit de cea mică și încearcă să facă tot ce poate pentru a o face fericită.

„Josephine m-a trecut la următorul nivel de iubire, o iubire pe care nu am mai simțit-o până acum și cu siguranță, de când sunt tată, am devenit mai sensibil la tot ce este în jurul meu. Viața de părinte este cu totul o provocare, mai ales la primul copil când totul este nou și când etapele de care ai auzit sau ai citit sunt trăite și simțite personal, însă nu există ceva mai frumos decât ceea ce trăim noi acum.

Pentru noi, în special, este o provocare să respectăm intimitatea copilului și să-i facem și pe cei din jur să o respecte, suntem deja obișnuiți să facem astfel, este ceva ce ne-am propus de la început, ca Josephine să trăiască precum un copil normal și să poată ea alege, la un moment dat, cât de public dorește să trăiască. Pentru ea, Gina și cu mine suntem doar mama și tata, nu persoane publice, dar, probabil, odată ce va crește îi vom explica și că avem un job interesant și frumos prin care ne cunoaște toată lumea, dar care nu ne face mai speciali față de ceilalți oameni, doar mai cunoscuți.

Noi încercăm să ne bucurăm de tot ce înseamnă statutul de părinți, să fim o familie normală, cu program, griji și bucurii firești așa cum există în viețile oricăror oameni care trec prin această etapă frumoasă”, a declarat Smiley, potrivit unica.ro.