Secretul din spatele celebrei picturi din Capela Sixtină. Nimeni nu a observat detaliul teribil din opera lui Michelangelo

Publicat: 11/08/2023 | 07:40
Crearea lui Adam, opera lui Michelangelo din Capela Sixtină

Capela Sixtină se regăsește în Palatul Papal din Vatican, fiind una dintre comorile artistice ale Europei. A fost ridicată între anii 1472 și 1483, în timpul pontificatului papei Sixtus al IV-lea, de unde și numele ei. Michelangelo a realizat opere de vis din interiorul ei, care ar ascunde diverse secrete, spun cercetătorii străini. 

Capela sixtină se află în dreapta Bazilicii Sfântul Petru, fiind știută în întreaga lume drept locul unde se țin conclavurile cardinalilor pentru alegerea unui nou papă, dar și datorită picturilor murale ale lui Michelangelo. Operele de pe pereții laterali au fost realizate de mari artiști ai acelor vremuri: Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Rosselli, Luca Signorelli și de ajutoarele lor, printre care Pinturicchio, Pietro di Cosimo și Bartolomeo della Gatta. Picturile au teme istorice, efectuate după conceptul medieval de împărțire a istoriei lumii în trei epoci: prima, de la Facerea lumii la Cele zece porunci, a doua, de la Moise până la nașterea lui Iisus Hristos, a treia fiind epoca creștinismului.

CITEȘTE ȘI: CASA-MUZEU THEODOR AMAN. O OAZĂ DE ARTĂ ŞI FRUMUSEŢE ÎN CENTRUL CAPITALEI

Papa Iuliu al II-lea i-a încredințat pictarea tavanului, în 1508, lui Michelangelo. Inițial, acesta trebuia să reprezinte un cer albastru cu stele aurii. Patru ani a durat executarea acestei lucrări. Marele artist obișnuia să stea ore în șir, pe schele, de unul singur. Michelangelo ar fi trebuit să picteze figurile celor 12 apostoli, însă lucrarea finală a ajuns să cuprindă peste 3.000 de figuri pe o suprafață de aproape 500 de metri pătrați. Opera lui a fost sfințită cu ocazia sărbătorii tuturor Sfinților, în 1512. Plafonul Capelei Sixtine înfățișează la mijloc următoarele 9 scene din Facerea Lumii: Separarea luminii de întuneric, Crearea Soarelui și Lunii, Separarea pământului de ape, Facerea lui Adam, Facerea Evei, Izgonirea din Rai, Jertfa lui Noe, Potopul, Beția lui Noe.

Mesajul secret, ascuns într-una dintre operele lui Michelangelo

Operele de artă ale lui Michelangelo au generat multe zvonuri, de-a lungul timpului, pentru că unele ar fi ascuns secrete mari. Spre exemplu, una dintre cele mai frumoase picturi realizate de maestru ar avea o semnificație aparte. Capa lui Dumnezeu și îngerii din spatele lui au fost realizați astfel încât să arate ca un creier uman.

Cercetătorii străini au observat, de-a lungul vremii, anumite porțiuni precum artera vertebrală (îngerul de sub Dumnezeu și eșarfa lui verde). Sunt multe teorii cu privire la decizia lui Michelangelo de a picta această frescă, numită Crearea lui Adam, pornind de la înțelesul că Dumnezeu i-a oferit cunoașterea lui Adam și până la încercarea pictorului de a protesta poziția bisericii față de știință, în perioada respectivă.

Pictura celebră a lui Michelangelo din Capela Sixtină

CITEȘTE ȘI: UN PUSTI DE 20 DE ANI A CHELTUIT 150.000 DE DOLARI PENTRU A ARATA CA DAVID AL LUI MICHELANGELO! VEI RAMANE SOCAT DACA IL VEZI