Secretul căsniciei de 36 de ani a Mariei Dragomiroiu cu Bebe Mihu: „Lucrurile mărunte sunt cele mai importante”

Publicat: 06/05/2022 | 17:56

Celebra interpretă de muzică populară Maria Dragomiroiu duce o viață armonioasă, atât în plan profesional, cât și în plan personal. Ce a ajutat-o însă pe artistă să rămână, timp de mai bine de 30 de ani, în topul preferințelor? Cântăreața trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Bebe Mihu, care o susține și o ajută să își mențină o ambiție ieșită din comun când vine vorba de carieră.

Chiar și după 36 de ani de căsnicie, Maria Dragomiroiu mărturisește că este nedespărțită de soțul său, purtându-și aceeași dragoste intensă ca la începuturi. Cu toate că relația lor nu a fost chiar tot timpul doar lapte și miere, Maria Dragomiroiu și Bebe Mihu au rămas împreună până în ziua de azi. Importante au fost modalitățile prin care cei doi au depășit momentele tensionate din cuplu.

(VEZI ȘI: TRAUMA PRIN CARE A TRECUT MARIA DRAGOMIROIU. A FOST BĂTUTĂ CU BESTIALITATE DE CĂTRE FOSTUL SOȚ: ”NU MAI AVEAM NICI UN FIR DE PĂR DE UNDE M-A APUCAT”)

„Vreau în jurul meu să fie numai iubire”

Singura etapă de distanțare a Mariei Dragomiroiu a fost intervalul în care a trebuit să stea departe de soțul său, acesta fiind plecat la muncă în America.

„Lucrurile mărunte sunt cele mai importante. Când a venit Bebe, după ce a stat două luni în America, a găsit un bilețel sub pernă. Vreau în jurul meu să fie numai iubire.

Eu nu suport să văd discuții contradictorii, chiar dacă sunt benefice, mie îmi fac rău”, a povestit Maria Dragomiroiu în emisiunea “Vorbește lumea”, de la PRO TV.

Poveștile din viața îndrăgitei artiste Maria Dragomiroiu par ireale însă celebra cântăreață s-a confruntat serios cu sărăcia.

Până să devină un star al muzicii populare, Maria Dragomiroiu locuia alături de soț și de cei doi copii într-o cameră, la demisolul unui bloc, iar banii erau atât de puțini, încât nu-i ajungeau nici pentru pâine. (VEZI AICI: MARIA DRAGOMIROIU, DRAMA NEȘTIUTĂ: „NU AVEAM BANI SĂ IAU PÂINE”)

This browser does not support the video element.

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult