Gabriela Cristea și Tavi Clonda formează unul dintre cuplurile solide din showbiz. Povestea lor de iubire a început în urmă cu mulți ani și s-a legat chiar pe platourile de filmare ale unei emisiuni de televiziune. De la primii fiori ai dragostei a trecut ceva timp, iar acum cei doi au reușit să construiască împreună o familie frumoasă, iar cele două fetițe pe care le au împreună au completat perfect tabloul. Recent, Gabriela Cristea a vorbit despre fiicele sale și a dezvăluit povestea interesantă din spatele numelor acestora.
Gabriela Cristea și-a dorit mult timp să devină mămică, însă norocul nu a fost de partea ei. Dar chiar atunci când își pierduse orice speranță, o rază de soare s-a arătat și vedeta a rămas însărcinată. În anul 2017 a adus pe lumea prima fetiță, Victoria, iar doi ani mai târziu a apărut și Iris. Pentru fetițele sale, prezentatoarea TV a ales câteva nume speciale. Fiecare dintre cele două micuțe poartă trei prenume, iar fiecare dintre acestea ascunde o poveste.
Recent, invitată în cadrul podcast-ului realizat de Cătălin Măruță, Gabriela Cristea a vorbit despre fetițele sale și bucuria pe care acestea au adus-o în viața ei. Printre altele, vedeta a dezvăluit că fiecare din fiicele ei poartă trei prenume. Iar fiecare dintre acesta are în spate o inspirație sau o poveste specială.
Mai mult, în cazul primei fiice, Gabriela Cristea și Tavi Clonda au ales toate cele trei prenume din spectrul regalității, iar pentru cea de-a doua fetiță inspirația au fost zeitățile. Așa că vedeta spune că are acasă o regină și o zeiță, iar uneori viața nu este tocmai ușoară alături de ele, dar este cât se poate de frumoasă.
„Noi suntem niște nebuni. Pe prima copilă o cheamă Bella Victoria Margo și pe a doua Teea Iris Selena. Sunt niște nume pe care nu le întâlnești foarte ușor, dar în același timp eu am chestia asta cu numele… Mi se pare că numele poate să te definească și să îți dea un sens în viață și am zis că le dăm mai multe ca să își aleagă ele. Poate Victoriei nu o să îi mai placă să i se spună Victoria și o să vrea să își spună Margo.
Lui Tavi îi plăcea foarte mult numele Bella și era o piesă la momentul ăla cu Bella și mi-o tot cânta el mie și a zis uite mi-ar plăcea să o cheme Bella. Și am zis că dacă tu vrei Bella haide să îi punem numele așa. Victoria mi-am dorit eu foarte mult, așa am simțit eu. Iar Margo…Tavi a avut o relație foarte specială cu bunica lui pe care o chema Margareta și pentru că Margareta nu e așa sonor am zis haide să îl stilizăm puțin.
La Iris, numele Teea a fost ales de Tavi, i-a plăcut lui și Selena l-am ales eu pentru că în momentul în care am rămas însărcinată am văzut o stea căzătoare și am zis că ea atunci a venit către noi. Că steaua aia căzătoare a fost ea, că eu nu știam că sunt însărcinată și am aflat în dimineața următoare și atunci am zis că trebuie să îi dau un nume și ceva așa cu stele și nu puteam să îi pun numele Stela sau Steluța și atunci am găsit Selena. Deci una este prințesă sau regină și una zeiță, toate numele lui Iris sunt de zeiță”, a mărturisit Gabriela Cristea.