Nadia Comăneci a mărturisit ce face pentru a se menţine în formă. Fosta gimnastă spune că face foarte mult sport şi are un regim de viaţă sănătos.
Acum, la o vârstă frumoasă, Nadia pare să trăiască a doua tinereţe. Este într-o formă fizică de invidiat şi nu puţini sunt cei care-i fac complimente la nenumăratele recepţii la care participă.
„Nu cred că mai este un secret. Fac în fiecare zi sport cel puţin 30 de minute, chiar şi când sunt plecată în diferite călătorii, mă asigur că la hotel există o sală de gimnastică. Şi mănânc cumpătat, fără să renunţ la vreuna dintre mesele importante ale zilei. Şi încă ceva: sunt mereu optimistă şi încrezătoare. Cred că viaţa a fost bună cu mine. Mai am încă visuri. Dacă am renunţa la visuri, ar fi ca şi cum am renunţa să mai trăim. Cred că succesul este altul pentru fiecare, aşa cum fericirea poate fi diferită de la o persoană la alta. Important e să faci ceea ce îţi place şi să faci bine, atât pentru tine, cât şi pentru cei de lângă tine. Şi să nu cobori niciodată ştacheta, să încerci să fii mereu tot mai bun”, a marturisit Nadia, pentru „Ring”.
Ionut Chiperi