Secretele marelui actor Ilarion Ciobanu

APARTE. „A dispretuit teatrul dintotdeauna, nici macar ca spectator nu se ducea…” Dezvaluiri. Scriam, ieri, ca marele disparut a fost, poate, cel mai misterios actor roman. Astazi suntem in masura sa ridicam un colt al perdelei care a invaluit viata privata a lui Ilarion Ciobanu cu ajutorul unui om care l-a cunoscut mai bine decat oricine: Sergiu Nicolaescu Bogdan Tiberiu Iacob Ilarion Ciobanu a plecat prematur din lumea artistica, la jumatatea anilor ?80, nu mult dupa cincizeci de ani de viata. De vina a fost boala nemiloasa pe care a contractat-o si care l-a chinuit timp de doua decenii, desi mai toata viata actorului a fost una grea, plina de obstacole. Regizorul Sergiu Nicolaescu, cel care l-a distribuit in atatea filme si care il cunoaste de pe vremea cand, amandoi, se ocupau cu rugbyul, spune ca artistul a fost un om introvertit: „A fost un mare talent si un om de o calitate exceptionala… Dar a avut o viata grea, a tras din greu, a facut si munci necalificate la viata lui, dar cel mai tare l-a afectat boala din anii ?80, pentru ca el era un barbat voinic, degaja forta, om dintr-o bucata, si a suportat greu ideea ca a ajuns la mana doctorilor. A dispretuit teatrul dintotdeauna, nu stiu de ce, nici macar ca spectator nu se ducea, necum sa joace si asta e explicatia pentru care el a fost singurul actor de film 100% de la noi. A iesit la pensie de la „Sahiafilm” cu un venit marunt, iar bani pusi deoparte nu a avut, desi a castigat binisor din filme”.

Incidentul din Germania de Est

„Tin minte ca nu prea avea treaba cu femeile, spre deosebire de noi, care eram toti fustangii si ne laudam cu cuceririle noastre. El era tacut, inchis in el… In schimb, era foarte dur in relatiile cu regizorii, a avut multe conflicte cu ei, ii repezea de le mergeau fulgii. A avut un conflict si cu actorul american Richard Johnson, era sa-l bata in timpul filmarilor la „Columna” pentru ca nu il lasase sa-i danseze sotia si asta pentru ca Ilarion era cam „binedispus” in momentul respectiv. Cred ca sunt singurul la care nu a racnit, avea o sensibilitate fata de mine. La chefuri mai avea obiceiul sa injure si partidul – trebuie spus ca niciodata nu a fost pecerist, chiar dimpotriva, desi juca roluri de comunist -, motiv pentru care Securitatea a inceput sa il urmareasca. Cand am turnat „Capcana mercenarilor”, am plecat toata echipa in Germania de Est ca sa filmam si acolo s-a produs un incident. Eu eram obisnuit sa fiu cu ochii pe Cozorici, inca din avion, sa nu scape la bautura, nu m-am gandit ca o sa o patesc si cu Ilarion. El s-a cherchelit nitel si s-a luat de o receptionera de la hotelul unde eram cazati, aia a facut reclamatie si a iesit scandal. A doua zi, i-am spus ca l-am scos din echipa filmului si nu are decat sa plece acasa. Poate am fost cam dur cu el, imi pare rau acum. Cert e ca el nu a putut pleca in tara, pentru ca noi aveam un pasaport colectiv, si vreo doua saptamani a stat „pe gard”, cum se zice. Atunci s-au racit relatiile noastre, dar in rest nu am avut probleme cu el. De obicei ii spuneam „Ilarion, nu ma intereseaza ce faci seara, mie sa imi fii apt de filmare la prima ora” si asa se intampla mereu. Dupa ce s-a pensionat, pentru el a urmat alt soc: timp de vreo zece ani l-au dat uitarii toti, nu prea mai era solicitat ca actor, presa nu era interesata de el… cred ca acela a fost momentul cand a aparut in Ilarion o revolta interioara, o rabufnire impotriva lumii intregi. S-a inchis si mai mult in el si nu a vrut sa mai auda de interviuri, de aparitii publice etc. O ducea foarte rau si cu banii… sa nu credeti ca cinematografia comunista arunca dupa noi cu bani, iar dupa aia a fost si mai greu… eu, unul, am ramas cu ce aveam pus deoparte in 1989, in 19 ani nu am mai depus un euro la banca. Imi pare tare rau pentru el, a fost un om extraordinar, care merita o viata mai buna!”, a mai spus, cu tristete, regizorul.