Secetă extremă în Dobrogea. Ce spun fermierii
Agricultorii din Constanța se află într-o situație fără precedent, din cauza secetei extreme. Aceștia au explicat că ministerul nu i-a ajutat.
Deși Ministerul Agriculturii le-a promis agricultporilor din Dobrogea, ajutor cu seceta, până acum le-a trimis doar nişte bani pentru despăgubirea culturilor din toamna trecută.
Județul Constanța are în acest moment 450 de mii de hectare calamitate de secetă, așa că pe 10 septembrie agricultorii dobrogeni s-au dus la București să ceară autorităților despăgubiri pentru culturile de toamnă și de primăvară, bani pentru irigații și păsuirea ratelor la creditele bancare.
Oamenii nu au bani să plătească furnizorii
Pentru că nu au recoltat nimic și nu au venituri, oamenii se plâng că nu își pot plăti datoriile față de furnizori. În plus, pentru utilaje, mulți au luat credite de la bănci și de la societățile de leasing, scrie Observator.
În Dobrogea, unde nu a mai plouat de mai bine de două luni, mai bine de 80% dintre culturi au fost distruse, iar sistemele de irigație nu există. România ar avea fonduri. Din fondul de relansare economică primit de la Uniunea Europeană, 6 miliarde de euro au fost cerute pentru irigații și desecări.