Sebastian Chitoșcă, fost concurent la Survivor România 2021, nu trece prin momente fericite, mărturie fiind ultimele mesaje pe care le-a postat pe rețelele sociale.
Recent, Sebastian Chitoșcă a anunțat că va lua o pauză de la lumea virtuală. Ulterior, soția lui, Alexandra, și-a șters contul de Instagram. Ex-fotbalistul a vrut să-i urmeze exemplul, dar, într-un final, a renunțat. Își atenționează, însă, urmăritorii că se va apropria de Dumnezeu.
“În următoarea perioadă, din păcate, nu vă mai pot răspunde la mesaje și nici nu o să mai fiu activ pe nicio rețea de socializare. Am probleme serioase. Inițial, ar fi trebuit să-mi închid contul, dar nu o fac pentru voi. Gânduri bune! Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți! Urmați calea lui Dumnezeu, doar așa putem învinge răul”, a scris în urmă cu câteva zile Sebastian Chitoșcă pe rețelele sociale, unde avea conturi.
(CITEȘTE ȘI: CARE ESTE CEL MAI MARE REGRET AL LUI SEBASTIAN CHITOȘCĂ DUPĂ ELIMINAREA DE LA SURVIVOR ROMÂNIA? ARE LEGĂTURĂ CU ZANNI)
Anterior acestei postări, fostul fotbalist a mai avut o apariție pe rețelele sociale. Una care i-a lăsat pe cei care îl apreciază cu gurile căscate. Cu ochii în lacrimi, ex-concurentul de la Survivor a anunțat că traversează o perioadă dificilă. Mesajul l-a încheiat, însă, optimist.
“Mă așteptam la orice în viața asta, mă așteptam să-l văd pe Dumnezeu înainte să văd chestia asta, nu-mi vine să cred. E dureros, dar trece”, a mai precizat Sebastian Chitoșcă pe pagina personală de Instagram.
Năsut pe 2 octombrie 1992 în Piatra Neamț, Sebastian Chitoșcă este fost fotbalist și în prezent este vlogger. Pe vremea când era adolescent, el juca fotbal profesionist, iar la vârsta de 18 ani, a îmbrăcat tricoul naționalei. El a jucat alături de FCSB, unde a fost mijlocaș, iar la 26 de ani a renunțat la cariera sa de fotbalist.
“Lipsa ofertelor concrete m-a făcut să mă las. După perioada de la FC Botoșani, unde am jucat un an și 3 luni, peste 30 de meciuri în Liga 1, mă așteptam ca următorul sezon să fiu titular incontestabil la ei, mai ales că veneam după o perioadă de inactivitate la FCSB și muncisem mult. Munca pe care am depus-o până atunci mă așteptam să fie răsplătită. Cariera mea a luat-o în jos din acel moment. A venit domnul Liviu Ciobotariu antrenor și n-am mai fost introdus pe teren, decât foarte puțin, aruncat zece minute pe finalul meciurilor”, a declarat fostul sportiv pentru gsp.ro.