Recent, CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, vă detalia AICI scandalul care a şocat multe cercuri din Bucureşti, după ce soţul fostei patroane a Mora Champagne Bar de lângă Guvernul României a descoperit că femeia care i-a dăruit şi un fiu, în vârstă de trei ani, l-a abandonat şi a plecat în vacanţă cu amantul ei, un faimos avocat de la noi, căsătorit până de curând cu o celebră judecătoare. Şocul nu a fost decât lovitura iniţială, fiindcă apoi au ieşit la iveală tot mai multe detalii incredibile: cunoscuta afaceristă mai trăia în paralel şi cu un alt sponsor, putred de bogat, pe nume John S.
Acesta a cunoscut-o în Dusseldorf, acolo unde el avea şi are în prezent afaceri, în luna decembrie a anului 2010. Patroana Mora lucra atunci ca escortă la un cunoscut „fkk” din Dusseldorf. John S., om serios, după ce au început relaţia, s-a afişat cu ea ca iubită oficială. Dincolo de minciunile spuse constant de afaceristă, John a cheltuit pentru răsfăţul iubitei sale aproximativ un milion de euro, cumpărându-i cele mai scumpe haine, lenjerii sexy, accesorii, dar şi două automobile Mercedes. A iertat-o de multe ori, însă ultimele acţiuni ale ei i-au pus capac. Ceea ce a făcut eroina poveştii noastre este de domeniul fanteziei, fosta patroană Mora – ex parteneră şi iubită a celebrului Sanchi – fiind realmente aparte!
John S. i-a trimis soţului trădat de afaceristă dovezile cu care i-a demonstrat că femeia îi trimitea poze sexy, în care apărea complet goală în… baia amantului!
Femeia a profitat de libertatea acordată de sponsorul miliardar, aşa că i-a copiat actele, i-a clonat cardurile şi a retras treptat sume importante de bani, care
cumulate au ajuns la zeci de mii de euro. Iniţial, bărbatul nu a suspectat nimic, dar s-a sesizat la un moment dat bancherul său, ulterior avocatul, iar totul a
ajuns la Poliţia din Dusseldorf. Trebuie înţeles că John S. e deosebit de bogat şi genul cu mână largă, genul care nu îşi verifică balanţele conturilor/cardurilor. Însă, în momentul în care a realizat că pe imaginile surprinse de camerele de la bancă, cu persoana care îi luase bani de pe card, apărea chiar… femeia iubită, miliardarul a înnebunit. Chiar nu îşi putea imagina că femeia pe care o iubeşte şi căreia îi îndeplineşte toate dorinţele financiare îi fura efectiv banii. „A fost atentă la mişcările mele atunci când retrăgeam banii de la bancomat şi a reţinut PIN-urile. Apoi mi-a folosit pe rând toate cardurile şi a folosit banii pentru haine scumpe şi parfumuri, chiar dacă eu îi dăruiam constant tot ce îşi dorea”, i-a povestit John soţului trădat.
Primul automobil i-a fost cumpărat în vara anului 2011, drept cadou de ziua ei, iar apoi i-a dăruit 100.000 de euro pentru a investi în Mora Champagne Bar. Ca o ironie a sorţii şi ea a avut ghinion, fiind „aranjată” de Sanchi, celebrul fost iubit al Luminiţei Anghel, un tip acuzat în multiple cazuri de astfel de practici. Au urmat o serie de împrumuturi, obţinute prin şantaje emoţionale, iar atunci când John s-a decis să-i dea definitiv papucii, ea a reuşit să-l convingă să o primească înapoi şi să reia povestea de amor. „De ziua ei, pe 10 iunie, (n.r. anul 2016, ziua în care afacerista s-a căsătorit cu Bogdan Mihalcea ) mi-a reproşat că am abandonat-o pe ea şi pe băieţelul care susţinea în continuare că este al meu. Mi-a trimis o fotografie cu frigiderul gol, ca să îmi ceară din nou bani”, a mărturisit John S.
De parcă relaţia cu John nu era suficientă ca veste, soţul Bogdan a intrat întâmplător în legătură şi cu un alt fost iubit al patronesei de la Mora, care a trăit o poveste identică. „Stătea la garsonieră când am cunoscut-o, dar ne-am mutat împreună. Am fost un an şi ceva în relaţie cu ea. Mă minţea că are castinguri prin ţară şi era plecată aproape constant. Am aflat după o perioadă că, de fapt, avea un alt iubit la Braşov. El nu ştia de mine, nici eu de el. Am aflat de Crăciun, atunci când m-a minţit că pleacă la părinţii ei, la Moineşti, dar că se întoarce pe 23 şi facem Sărbătorile împreună. Însă, nu ştiu ce mi-a venit şi am plecat la părinţii ei, ca să îi fac o surpriză şi când am ajuns acolo am aflat printr-un complex de împrejurări că ea era la Predeal cu amantul. Mama ei ştia tot, dar tatăl este nevinovat, habar nu are nici acum ce face fiica lui. Şi la mine a reacţionat violent atunci când şi-a dat seama că am aflat. I-am verificat telefonul şi a început să lovească lucrurile din casă”, a povestit bărbatul care a trecut prin drama trăită acum de Bogdan, însă, din nefericire, de această dată este şi un copilaş nevinovat prins la mijloc într-o poveste ce pare desprinsă din scenariile de la Hollywood.