Joe Biden a ordonat Trezoreriei SUA să demareze procesele pentru realizarea „dolarului digital”. Scopul acestuia ar fi de a reglementa piața financiară, care ar fi instabilă din cauza războiului.
SUA va începe să întocmească o analiză a costurilor și beneficiilor pentru a determina dacă „dolarul digital” ar reprezenta o soluție pentru economie. Până în luna septembrie, această cercetare de piață ar trebui să fie deja gata.
Raportul pe care îl vor pregăti americanii trebuie să analizeze dacă introducerea unei astfel de criptomonede ar avea influență asupra creșterii economice. De verificat va fi și felul în care apariția noului dolar ar afecta statutul celui actual. (CITEȘTE ȘI: Cu cât se va scumpi energia electrică, de fapt? Klaus Iohannis, anunţul momentului despre facturile românilor la curent)
Banca Mondială a explicat că analiza se referă la modul în care populația ar putea trece la această monedă, pentru a putea efectua plăți, tranzacții, economii, credite și asigurări. Aceste procese ar trebui să fie accesibile atât pentru persoanele fizice, cât și pentru cele juridice.
În prezent, industria de criptomonede este în scădere, chiar dacă președintele Joe Biden a dat un ordin executiv privind activele digitale. Conform acestuia, guvernul va trebui să studieze șase domenii protecţia consumatorilor, stabilitatea financiară, activităţile ilicite, competitivitatea în industrie a Statelor Unite, incluziunea financiară şi inovarea în mod responsabil. Scopul este de a studia riscurile și beneficiile criptomonedelor.
„Ordinul are, în primul rând, un caracter defensiv. Obiectivele sale principale sunt să protejeze poziţia financiară a SUA la nivel global, să se asigure că reglementările Statelor Unite nu sunt ocolite prin utilizarea criptomonedelor, să se asigure că investitorii şi utilizatorii cripto sunt protejaţi din punct de vedere legal şi că industria cripto este reglementată”, a declarat Guy Gotslak, co-fondator al platformei de investiţii în criptomonede My Digital Money, în contextul actual al scăderii pieței. (CITEȘTE ȘI: Curs valutar BNR 11 martie. Cât valorează un euro și o rublă astăzi)