Se reunește Guvernul! Actele au fost introduse pe ordinea de zi! Proiect de ordonanță de urgență pentru vârsta de pensionare

Publicat: 01/07/2020 | 07:49

Membrii Guvernului se vor reuni miercuri, iar pe ordinea de zi figurează un proiect de ordonanță de urgență. Este referitor la reducerea vârstei de pensionare pentru unele categorii.

CITEȘTE ȘI: PARLAMENTUL A DECIS! COMISIE DE ANCHETĂ PENTRU STAREA DE URGENȚĂ. CINE O VA CONDUCE

Pe agenda şedinţei Executivului se află un proiect de ordonanţă de urgenţă de completare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Acesta prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au desfăşurat activităţi în domenii de risc maxim, cum ar fi activităţi legate de substanţe explozive, pirotehnice, muniţii, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi, anunță stiripesurse.ro.

Și infrastructura figurează ca proiect în ședința de miercuri a Guvernului. Este vorba despre hotărârea privind aprobarea amplasamentului şi a declanşării procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere aflat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Reabilitarea liniei de cale ferată Braşov – Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Braşov – Sighişoara”, subsecţiunea 2 Apaţa – Caţa, de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale Homorod, Ormeniş şi Racoş – judeţul Braşov şi proiectul de hotărâre privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Autostrada Sibiu Piteşti” Secţiunea 4, aflate pe raza localităţilor Tigveni şi Curtea de Argeş din judeţul Argeş.

Se reunește Guvernul! Actele au fost introduse pe ordinea de zi! Proiect de ordonanță de urgență pentru vârsta de pensionare

Mai multe proiecte vor fi discutate în ședință. Astfel, Guvernul discută şi proiectele de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 pentru Societatea Comercială CONVERSMIN S.A. aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Vrancea pentru Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Panciu, precum şi privind trecerea unui teren din domeniul privat al statului în domeniul public al statului şi înscrierea acestuia şi a construcţiei edificate pe teren în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestora în administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Satu Mare.

Executivul mai are pe ordinea de zi şi un proiect de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Administraţie, proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000 privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, precum şi proiectul de hotărâre privind aprobarea licenţei de concesiune nr. 16.203/2013 a activităţii miniere de exploatare a apei minerale naturale (necarbogazoase) în perimetrul Barnar Vest, judeţul Suceava, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială Carpathian Springs S.A..

NU RATA: PREMIERUL LUDOVIC ORBAN, PUȚIN ÎNGRIJORAT DE CREȘTEREA NUMĂRULUI BOLNAVI DE COVID-19: „ROMÂNIA AR FI AJUNS «ITALIA LA PĂTRAT» DACĂ….”

Un memorandum care va fi discutat în şedinţa de miercuri este cel privind „Deschiderea unui punct de trecere la frontiera dintre România şi Ungaria, între localităţile Borş (România) şi Nagykereki (Ungaria), în sectorul de interconectare a autostrăzilor A3 şi M4”.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult