Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale, a adus clarificări în ceea ce privește subiectul legat de introducerea obligatorie a serviciului militar. Acesta este suspendat în țara noastră, pe timp de pace. Văzând că se întâmplă atâtea nenorociri în lume, inclusiv războiul dintre Ucraina și Rusia, românii se întreabă ce s-ar întâmpla dacă ar fi un pericol la granițele noastre. În acest context, oficialul a ținut să vină cu explicații. Se introduce sau nu obligatoriu armata?
Deputatul Dumitru Viorel Focșa a pus o întrebare interesantă legată de introducerea serviciului militar la noi în țară, iar românii s-au arătat interesați de acest subiect. Pentru a lămuri lucrurile, ministrul Apărării Naționale a decis să vorbească despre militarii români, în cazul unui conflict armat la granițele noastre.
Se cunoaște deja că serviciul militar este suspendat la noi în țară, pe timp de pace, însă nu se știe ce se va întâmpla în cazul în care românii ar fi in pericol, ipotetic vorbind. Decizia a fost luată în anul 2007, țara noastră preluând modelul juridic ale unor țări membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.
Angel Tîlvăr susține că cetățenii au ”dreptul și obligația să apere România”, iar îndeplinirea serviciului militar va fi stabilită doar prin lege. Nu este exclusă chemarea la luptă a bărbaților încorporabili, în cazul în care va fi un conflict.
”Preluând modelul juridic al unor țări membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, România a suspendat, începând cu anul 2007, serviciul militar obligatoriu pe timp de pace, fiind prevăzută posibilitatea chemării sub arme, pe timpul stării de asediu, la mobilizare sau la război, a cetățenilor bărbați, care îndeplinesc criteriile de recrutare – încorporare.
Suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu nu excedează prevederilor art 55 din Constituție, republicată, potrivit cărora cetățenii au dreptul și obligația să apere România, îndeplinirea îndatoririlor militare urmând a fi stabilite prin lege organiză.
În acest sens, Legea nr 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, după ce reiterează situațiile în care serviciul militar devine obligatoriu, dispune că, pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, centrele militare efectuează recrutarea – încorporarea cetățenilor încorporabili, în perioadele stabilite de Statul Major al Apărării”, se arată în răspunsul dat de Angel Tâlvăr, potrivit Fanatik.
MAPN are de gând să aducă militari voluntari în rândul cadrelor active. Ministrul Apărării Naționale vrea să modifice legea 446/2006, prin introducerea unei noi categorii de militar, soldat/gradat voluntar în termen. Momentan, voluntarii au doar statut personal militar în rezervă, altul față de cel al militarilor profesioniști în activitate.