The Vessel este cunoscuta sculptură care avea să fie închisă la începutul anului! Asta pentru că mai multe persoane, numai trei anul trecut, s-au sinucis aruncându-se în gol din vârful acesteia. Celebrul monument se va redeschide vineri, doar că vor fi luate măsuri de siguranță suplimentare. Între ele, vizitatorii vor fi însoţiţi, iar prezenţa agenţilor de pază va fi triplată, relatează EFE, potrivit Agerpres.
”The Vessel” reprezintă o scară în spirală formată din peste 2.500 de trepte şi are o înălțime de nu mai puțin de 45 de metri. Avea să fie închisă, însă, publicului în luna ianuarie, la o zi după ce un tânăr de 21 de ani s-a sinucis, aruncându-se în gol, de la mare înălțime. Era cea de-a treia sinucidere în nu mai puțin de un an! (CITEȘTE ȘI: POVESTEA ȘOCANTĂ A UNEI FOSTE CONCURENTE DE LA CHEFI LA CUȚITE. LUMINIȚA A ÎNCERCAT SĂ ÎȘI IA VIAȚA DE 5 ORI: „NU VEDEAM SCĂPARE”)
”The Vessel” este considerată una dintre noile atracţii din New York și va putea fi vizitată din nou, cu unele măsuri de siguranță. Cei care vor să o escaladeze în pereche sau în grup vor fi atent supravegheaţi de agenţi de pază care vor detecta orice comportament ce ar putea semnala o eventuală tentativă de suicid. Așa că, pe afişele sculpturii şi pe biletele de acces, care înainte erau gratuite iar acum costă 10 dolari, vor fi scrise mesaje de atenționare, de prevenire a tentativelor de suicid. (NU RATA: VERSURI ȘOCANTE. CE A SCRIS STUDENTA CARE S-A SINUCIS LA CĂMINUL TUDOR VLADIMIRESCU, ÎNAINTE DE TRAGEDIE)
Related Companies, compania care gestionează complexul urbanistic Hudson Yards, unde este amplasată sculptura, a refuzat să înalţe barele de protecţie care flanchează treptele şi culoarele de trecere, cum se ceruse într-un raport. Lowell Kern, preşedintele unuia dintre consiliile comunitare prezente în zonă, a declarat presei că deşi sunt mulţumiţi de schimbările făcute, sperau ca acestea să fi fost mai mari. „Nu credem că sunt suficiente. Singurul mod de a preveni viitoare tragerii este înălţarea barelor de protecţie”, a spus el.
Sculptura, inaugurată în 2019, a costat circa 200 de milioane de dolari şi a fost prezentată ca una din piesele centrale ale complexului Hudson Yards, descris drept cel mai scump proiect urbanistic din istoria SUA, cu o investiţie totală de aproape 25 de miliarde de dolari.
Sursa foto: captură youtube