Se prelungește vacanța elevilor până pe 9 ianuarie? Petiția lansată de părinți a fost semnate de mii de persoane

Publicat: 20/12/2021 | 13:20

Părinții au lansat o petiție ce urmează să fie trimisă la Ministerul Educației până de sărbători. Aceasta a fost semnată de zeci de mii de persoane. Sunt șanse ca vacanța elevilor să fie prelungită până pe 9 ianuarie.

Părinții sunt de părere că vacanța elevilor este prea scurtă. Potrivit legii, doar copiii din învățământul preșcolar și primar beneficiază de vacanță până pe 9 ianuarie. Ceilalți elevi ar trebui să revină în sălile de curs pe 3 ianuarie.

(VEZI AICI: ELEVII AR PUTEA INTRA ÎN VACANȚĂ MAI DEVREME! UNDE SE VA ÎNTÂMPLA AȘA CEVA)

În cazul în care Ministerul Educației va ține cont de această petiție, toți elevii vor fi în vacanță pentru o perioadă de două săptămâni.

Vezi petiția AICI.

Ce conține petiția lansată de părinți

Extinderea vacanței de iarnă pentru toți copiii până în 9 ianuarie 2022 ar permite acestora să petreacă mai mult timp în aer liber, practicând sporturi de iarnă, pentru îmbunătățirea sănătății fizice și psihice.

Există familii care și-au planificat de mult timp excursii pentru ianuarie 2022 (au și plătit avans) . Acordarea dreptului la vacanță unitară de iarnă le-ar permite acestora să beneficieze de excursiile pe care deja și le-au programat. Altfel vor pierde atât banii plătiți deja, cât și zilele de concediu pentru care au muncit întreg anul”, au mai precizat inițiatorii petiției.

Potrivit părinților, petiția va fi trimisă Ministerului Educației, împreună cu semnăturile, până pe 22 decembrie.

(NU RATA: TETESTELE COVID-19, PENTRU ELEVI, AU AJUNS LA VÂNZARE PE OLX)

“După Revelion, școlile ar trebui închise zece zile”

Altfel, Octavian Jurma, medic și cercetător în Timișoara, cel care a făcut predicții dovedite corecte ale evoluției pandemiei, este de părere că unitățile de învățământ ar trebui închise zece zile după sărbători, pentru a evita, astfel, o explozie de noi infectări cu coronavirus.

Școlile pot fi un catalizator pentru debutul valului cinci, Omicron. Aș fi preferat o abordare de tipul celei din Portugalia, care a introdus acele zece zile de lucrat de acasă, a închis școlile pentru săptămâna de după Revelion, tocmai pentru că epidemiologii știu că această perioadă nimeni nu o să respecte nici măcar mandate de stat acasă. Toți ne vom întâlni cu prieteni, chiar dacă în format mai restrâns. Numărul de cazuri va crește, chiar dacă nu ar fi Omicron, ar fi o problemă. Cu Omicron, această problemă este de cinci ori mai mare decât a fost cu Delta”, a declarat Octavian Jurma, la Antena 3.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult