Prețul carburantului a început să scadă, spre bucuria tuturor șoferilor care își făceau griji în această privință. Benzina și motorina s-au ieftinit treptat de-a lungul lunii iulie, acest proces continuând și în luna august.
Subiectul legat de prețul pe care carburantul ar putea să îl aibă până în iarnă a fost dezbătut în ultimele luni, mai ales după începerea războiului dintre Rusia și Ucraina. Acum, însă, lucrurile par să se liniștească și prețul motorinei și al benzinei scade de la o săptămână la alta în toată țara.
Potrivit ultimelor informații făcute publice de specialiști, prețurile pentru carburant s-au modificat considerabil. Companiile Gazprom, Mol, PMV și Rompetrol au modificat prețul benzinei de la 8,69 lei, la 8,12 lei. În același timp, au început să se sesizeze schimbări și la Lukoil, care a modificat prețul de la 8,62 lei, la 8,04 lei, la Petrom, cu o modificare de la 8,62 lei, la 8, 05 lei și la Socar, de la 8,63 lei, la 8,08 lei.
În același timp, prețul motorinei a suferit modificări serioase. Gazprom și OMV au ajuns de la 9,26 lei/litru, la 8,71 lei/litru, Lukoil a ajuns de la 9,19 lei/litru, la 8,66 lei/litru, Mol și Rompetrol a ajuns de la 9,25 lei/litru, la 8,71 lei/litru, iar Petrom a trecut de la 9,19 lei/litru, la 6,64 lei/litru.
CITEȘTE ȘI: CINCI “TRUCURI” CARE TE AJUTĂ SĂ REDUCI CONSUMUL DE COMBUSTIBIL
Consiliul Concurenței a anunțat faptul că această scădere nu conține și compensarea de 50 de bani pe litru, care s-a stabilit luna trecută. De asemenea, oficialii au anunțat și faptul că fiecare benzinărie va putea să își modifice prețurile, atâta timp cât ține cont de prețurile medii pentru fiecare rețea.
Vă reamintim că de pe data de 1 iulie 2022, Guvernul României a fost de acord să ofere o reducere de 50 de bani pentru fiecare litru de benzină sau motorină. Bugetul de stat va fi nevoit să suporte jumătate din această compensație, iar cealaltă jumătate va reprezenta o reducere comercială.