A declarat de nenumărate ori că încă mai crede în iubire și în oameni, iar acum se pare că soarta i-a zâmbit. Claudia Pătrășcanu ar fi dat de înțeles că este pregătită să devină din nou soție. Fosta parteneră a lui Gabi Bădălău a fost cerută în căsătorie și chiar a publicat prima imagine cu inelul de logodnă.
După finalizarea divorțului de Gabi Bădălău, Claudia Pătrășcanu pare să își dorească din nou o familie. Recent, fosta soție a milionarului a publicat o fotografie pe Instagram, acolo unde ar fi dat de înțeles că a fost cerută în căsătorie.
În timp ce își ținea iubitul de mână, Claudia Pătrășcanu a surprins un moment care spune multe. Pe degetul artistei apare un inel cu 5 diamante, iar la descriere, mai în glumă, mai în serios, a scris ”Yes or No?!”. Cântăreața nu a oferit alte detalii despre momentul imortalizat, semn că nu ar mai fi multe de zis. Imaginile vorbesc de la sine.
Deși preferă să rămână cât mai discretă în ceea ce privește viața personală, Claudia Pătrășcanu a dat de înțeles că trece printr-o perioadă frumoasă din viața ei. Crede cu tărie în puterea dragostei, iar acum este pregătită să întâmpine iubirea în cea mai pură formă. În urmă cu două luni, cântăreața a dezvăluit pentru CANCAN.RO faptul că este o femeie curtată și nu a ascuns faptul că vrea să îmbrace din nou rochia de mireasă și, de ce nu, să devină mamă pentru a treia oară.
”Da, mă mai văd și mireasă, și mamă pentru a treia oară. Nu am multe cerințe de la un om, ci doar să fie o chimie frumoasă, să vibrăm. Îmi place să întâlnesc un bărbat care să mă facă să râd. Să râd cu poftă. Acela care va reuși asta înseamnă că are umor, că e un bărbat deștept, inteligent. Eu sunt o persoană foarte veselă. Dacă știi cum să mă iei, sunt cel mai bun om. Așa-mi intri în grații, făcându-mă să râd.
Sunt destul de curtată, recunosc acest aspect. Mi-e greu să iau o decizie. Nu fug de o relație, categoric. Vreau să mă dezvolt foarte mult în plan personal și profesional. Acum nu prea am timp de ceva concret. Dacă voi avea pe cineva, nu m-aș expune. Nu îmi mai place. Când ești mai tânăr, e altceva…Vreau să-mi trăiesc viața normal. Dar nici nu o să mă ascund după blocuri. Mă voi afișa când voi fi într-o relație”, a dezvăluit Claudia Pătrășcanu pentru CANCAN.RO