Se măresc salariile acestor români! Proiectul a fost votat în Parlament
Miercuri, 21 septembrie, Senatul a adoptat majorarea salariilor a anumitor categorii de români, cu aproape 10%. Acest lucru se va întâmpla de la 1 noiembrie 2022. Iată cine sunt norocoșii și cu cât vor fi plătiți în plus.
Proiectul adoptat miercuri de către Senat vizează mărirea acestora cu aproximativ 10% a fost votat cu 91 de voturi pentru (PSD, PNL și UDMR) și 22 împotrivă (USR). Astfel, senatorii au dat undă verde majorărilor chiar în ziua în care Curtea Constituțional a declarat neconstituționale două proiecte de legi care aveau același scop, respectiv creșterea salariile bugetarilor și a aleșilor locali.
Trebuie menționat că în această categorie intră deputații, senatorii, președintele României, miniștrii, aleșii locali, secretarii și subsecretarii de stat, dar și șefii unor instituții, precum Curtea de Conturi, Autoritatea Electorală Permanentă Avocatul Poporului etc. Amintim că votul decisiv va fi dat de Camera Deputaților.
Cu cât vor crește salariile demnitarilor
Indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite) vor crește de la 1 noiembrie 2022. Cei care au venit cu propunerea au fost senatorii UDMR, Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022.
Cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021. Așadar, de la 1 noiembrie 2022, raportarea se va face la salariul minim de 2.300 de lei, nu la cel de 2.080, ca până acum.
”Astăzi (miercuri – n.r.), exact în ziua în care judecătorii CCR ne-au dat dreptate, majoritatea PSD-PNL-UDMR a adăugat la OUG 115/2022, în care erau exceptați demnitarii și aleșii locali, un amendament fix pentru ca aceștia să primească indemnizații mărite.
La propunerea senatorilor UDMR Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022, indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite) vor crește de la 1 noiembrie 2022. Concret, cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021.
De asemenea, prin amendamentul UDMR, votat de majoritatea PSD-PNL-UDMR din Comisia de muncă, vor crește cu 25% și salariile și sporurile personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Parlamentului, Consiliului Legislatic și Administrației Prezidențiale.
USR nu poate accepta ca, sub umbrela majorării salariilor pentru angajații la stat, să beneficieze de creșteri de indemnizații și parlamentarii, aleșii locali și membrii Guvernului. Drama oamenilor obișnuiți, care se luptă în această perioadă cu inflația galopantă, cu ratele la bănci uriașe și cu facturile exorbitante nu trebuie să fie folosită de PSD, PNL și UDMR pentru a mai băga niște bani în buzunar parlamentarilor și baronilor locali”, este scris într-un comunicat de presă.