Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat și al Camerei Deputaților, a precizat că atât pensiile, cât și salariile se vor majora în ianuarie 2023.
Acesta a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj unde explică românilor, pe înțelesul tuturor, despre majorările care vor avea avea loc începând cu anul viitor, informează Gândul.
”PSD a reușit să-și convingă partenerii de guvernare ca pensiile să fie majorate cu cel puțin 10%, de la 1 ianuarie 2023. Majorarea propusă de PSD se bazează pe o analiză economică serioasă care include impactul bugetar și sursele de finanțare pentru susținerea acestei măsuri”, a fost mesajul lui Marcel Ciolacu.
Recent, liderul PSD a fost invitat la podcastul EVZ Play, unde a făcut mai multe precizările legate de mărirea pensiilor.
”Ideea de la care plecăm este că un pensionar nu poate trăi cu o pensie de 1.000 de lei sau 1.500 de lei. Vom veni și vom mări procentul de creștere al pensiilor pe partea de contribuții. Cât ai contribuit la fondul de pensii, aceea îți va fi mărirea. Am cerut să se vină o statistică clară pe venituri pe familie”, a declarat Marcel Ciolacu.
Șeful PSD a precizat că un procent de majorare va fi făcut public, probabil, la sfârșitul lunii noiembrie.
”Trebuie mărite și pensiile și salariul minim, de la 1 ianuarie. Trebuie să găsești un echilibru macroeconomic. Eu cred că vom găsi soluțiile cele mai bune fără să intrăm în cifre. Una e rata inflației lunară, alta anuală. Trebuie găsit echilibru, trebuie să avem ultima rectificare bugetară, de obicei are loc la sfârșitul lui noiembrie, în momentul acela ai toate cifrele și poți să iei deciziile cele mai bune”, a mai spus Marcel Ciolacu.