Se lupta cu cancerul, zambind
SPRIJIN. Rafael van der Vaart a fost mereu alaturi de sotia sa, incercand sa ii pastreze acesteia o stare de spirit foarte buna FERMECATOARE. Doamna Van der Vaart a impresionat asistenta la Hotelul Ritz din Berlin, chiar daca pe cap avea o peruca Andrei Trifan Sotia mijlocasului de la Real Madrid continua lupta cu cancerul si incearca sa le arate femeilor care sufera de aceasta boala cum ar trebui sa actioneze. Familia Van der Vaart a primit o veste groaznica in acest an, atunci cand medicii au instiintat-o pe Sylvie ca are o tumora la unul dintre sani. Fostul fotomodel a suferit o interventie chirurgicala si apoi a inceput un tratament de chimioterapie. Din cauza acestuia, frumoasa olandeza si-a pierdut podoaba capilara. Am acum douasprezece sedinte efectuate, iar dupa primele cinci, sase am inceput sa imi pierd parul. In prima zi cand am purtat peruca, aveam impresia ca toata lumea se uita la mine, eram foarte crispata. Acum, m-am obisnuit cu ea. Dorm cu ea, merg la sala de fitness cu ea, e o parte din mine, a declarat Sylvie. Cu toate ca trece printr-o adevarata drama, doamna Van der Vaart nu si-a pierdut optimismul. Ea continua sa apara la diferite evenimente mondene, iar recent a fost la o gala caritabila in care au fost stranse fonduri pentru lupta impotriva cancerului, prilej cu care a starnit admiratia celor din jur cu noul sau look.