Emisiunea ”Survivor” oferă surpriză după surpriză, iar în centrul uneia dintre ele se află chiar soția lui Andrei Duban, Grațiela. Aceasta a fost surprinsă de camerele în infraroșu într-o postură mai mult decât delicată, fiind ”consolată” de un coleg, pe întuneric.
Ochiul camerei de luat vederi în infraroșu nu ”iartă” pe nimeni, iar Grațiela Duban a intrat în vizorul fanilor. Mulți dintre aceștia spun că atmosfera va fi ”încinsă” atunci când Andrei Duban îi va cere unele lămuriri soției sale, dar până atunci nu se pot face decât speculații, firește. Faimoșii au pierdut lupta pentru imunitate, Grațiela a fost foarte afectată de această situație, iar cel care s-a decis să o consoleze pe întuneric a fost Ghiță. Acesta este un membru nou al echipei, iar Grațiela Duban a avut – trebuie spus – numai cuvinte de laudă la adresa lui.
”Este un bărbat complet”, a spus ea, ”un bun dansator, un bun sportiv și are un caracter frumos”.
“Toleranța și răbdarea sunt calitățile care îmi vor fi aliate în această competiție. Cel mai dificil îmi va fi să gestionez dorul de casă, de familie. Sunt conștientă că nu va fi ușor și vreau să demonstrez că pot face față chiar și în condițiile foarte dificile din Republica Dominicană”, a mărturisit Grațiela Teohari Duban atunci când s-a decis să ia parte la o aventură de asemenea anvergură.