Se întorc PLOILE în România! Prognoza pentru următoarele zile
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar minima va fi de 4…5 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească, unde dimineaţa şi noaptea se menţin condiţiile de formare a ceţii.
PROGNOZA METEO VINERI. Vremea se va menţine în general frumoasă şi deosebit de caldă pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară şi în cursul nopţii, când local în regiunile nordice, centrale şi estice se vor semnala ploi mai ales sub formă de aversă. În nordul Carpaţilor Orientali, la peste 1500 m, spre sfârşitul intervalului, trecător vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul teritoriului şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 24 de grade, mai coborâte pe litoral, iar cele minime se vor încadra 3 şi 11 grade. În zonele joase, dimineaţa vor mai fi condiţii de ceaţă.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar minimă va fi de 6…8 grade.
PROGNOZA METEO SÂMBĂTĂ. Vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării, mai accentuat în jumătatea de est, unde valorile termice se vor apropia de mediile multianuale. Cerul va fi temporar noros şi va ploua local, în centrul, estul şi nordul teritoriului şi izolat în rest. În zona montană înaltă, îndeosebi din nordul Carpaţilor Orientali vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi trecător în regiunile sudice.Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 11 şi 21 de grade, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 9 grade.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă mai scăzută decât în intervalul precedent, va fi de 15…17 grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 7 grade.
PROGNOZA METEO DUMINICĂ, LUNI, MARTI. Vremea va continua să se răcească. Temporar se vor semnala ploi, în cea mai mare parte a ţării, cu o probabilitate mai ridicată în prima jumătate a intervalului. În zonele de munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va continua să se răcească. Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în cea mai mare parte a intervalului.