Vremea se va menţine rece în perioada imediat următoare. Temperaturile vor fi cu aproximativ zece grade mai reduse decât cele normale acestei perioade.
La noapte, temperaturile minime se vor situa, în general, între -15 şi -3 grade. Local se va produce brumă. Şi în Bucureşti vremea va fi rece, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura minimă va fi în jur de -4 grade.
Mâine, cerul va fi mai mult acoperit, iar aria precipitaţiilor se va extinde începând din vest şi sud-vest şi va cuprinde treptat toate zonele. În Banat, Crişana, sudul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în Dobrogea vor fi mai ales ploi.
În Maramureş şi Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în restul teritoriului vor predomina ninsorile. La munte va ninge. Izolat cantităţile de apă vor fi însemnate în sud-vest şi în Carpaţii Meridionali.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sudul ţării şi la munte, cu viteze mai mari în Banat şi pe creste. Temperaturile maxime, în creştere faţă de ziua precedentă în regiunile intracarpatice, vor fi cuprinse între -5 şi 8 grade, potrivit digi24.ro.
Mâine, în Bucureşti vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă a anului. Cerul va fi acoperit şi spre seară vor fi precipitaţii la început sub formă de ploaie şi lapoviţă. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare după-amiaza. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade.
Minimele termice din timpul nopţii vor coborî spre minus 10 grade în mod constant. În zilele următoare vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare chiar şi în Bucureşti. O uşoară îmbunătăţire a vremii va avea loc spre sfârşitul săptămânii viitoare, dar temperaturile vor fi sub media perioadei.