Românii abia așteaptă să vină căldura, după zilele ploioase care și-au făcut apariția de la începutul acestei luni! Deși în unele zone meteorologii anunță că vara își intră în drepturi treptat, iată că la munte nu stau la fel de bine lucrurile. Iarna își face simțită prezența în regiunile de munte, unde temperaturile scad și se apropie de 0 grade Celsius. În următoarele zile, în Predeal spre exemplu, valorile termice nu vor fi prea ridicate. Dacă în Capitală oamenii stau în tricou, nu putem să spunem același lucru și despre stațiunile montane, unde unele persoane încă își încălzesc locuințele din cauza frigului.
Vremea este schimbătoare! Meteorologii Accuweather anunță că în București vremea va fi din ce în ce mai caldă, iar locuitorii Capitalei vor scăpa de ploi în perioada următoare. Sunt vești bune, căci valorile termice vor fi mai mari, iar vara își intră treptat în drepturi.
Nu putem spune același lucru și despre zonele de munte, unde temperaturile sunt mici. Mercurul din termometre arată valori termice apropiate de 0 grade Celsius în regiunile de la munte, pe timpul nopții. Spre exemplu, în Predeal nu scăpăm de iarnă.
Temperatura maximă din această lună va fi de 18 grade Celsius, însă minima va fi de 8 grade Celsius pe timpul zilei și se va înregistra în cursul zilei de mâine. Duminică noaptea, cei care locuiesc în Predeal trebuie neapărat să-și încălzească locuințele, căci vor fi doar 2 grade. În cea mai mare parte a lunii mai, în Predeal va ploua, iar soarele nu va apărea des pe cer.
CITEȘTE ȘI: ANM A EMIS PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE 2 SĂPTĂMÂNI! CUM VA FI VREMEA DE PAȘTE ȘI DE 1 MAI
CITEȘTE ȘI: ANUNŢ TERIFIANT DE LA ANM! E COD GALBEN DE NINSORI ÎN 14 JUDEŢE DIN ŢARĂ
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au actualizat prognoza meteo pentru zona montană. În perioada 6-19 mai 2024, meteorologii anunță temperaturi scăzute la munte.
„Media temperaturilor maxime va fi de 14 grade la începutul intervalului, va oscila între 8 și 10 grade în perioada 8 – 14 mai, iar spre finalul celei de-a doua decadă sunt estimate valori în jurul a 16 grade. Evoluția va fi asemănătoare și în cazul temperaturilor minime, care vor avea o medie de 6 grade în primele nopți, va scădea spre 1…2 grad în 10 și 11 mai și va urca spre 8 grade la finalul intervalului.
Vor fi ploi pe arii relativ extinse începând cu după-amiaza zilei de 7 mai și în zilele de 8 și 9 mai, iar intervale cu ploi locale vor fi posibile și în restul intervalului îndeosebi în timpul după-amiezelor”, se arată în informarea transmisă de ANM.