Se intoarce Iacov in Cotroceni?
DATORNIC. Dodu incearca sa gaseasca intelegere la Iacov Surpriza. Actualul patron, Marian Dodu, nu i-a virat o transa de 750.000 de euro fostului presedinte al Progresului, care, conform intelegerii parafate, va reveni la club intr-o saptamana Sebastian Stan Tranzactia perfectata in toamna anului trecut prevedea ca Dodu sa-i vireze esalonat lui Iacov peste cinci milioane de euro pentru ca gruparea din Parcul cu Platani sa fie trecuta pe numele sau. Prima rata, de 500.000 de euro, a fost varsata in contul lui Constantin Iacov in luna decembrie, iar urmatoarea transa trebuia sa fie achitata pana pe 15 martie. In caz contrar, urma sa se perceapa o penalizare zilnica de 3.000 de euro, iar dupa 90 de zile tranzactia sa fie anulata si actiunile divizionarei secunde sa revina fostului patron din Cotroceni. Se pare ca Iacov il preseaza pe Dodu sa-i dea banii, insa acesta din urma a cerut o pasuire de circa 20 de zile, timp in care primul sa nu se prevaleze de clauza din contract. Surse din anturajul omului de afaceri sustin ca Marian Dodu a vandut un teren de cateva hectare la marginea Capitalei pentru 6 milioane de euro, insa n-a primit inca suma si incearca, disperat, sa traga de timp. O alta problema stringenta a actualului patron o reprezinta stadionul si baza din Cotroceni. Datoriile fata de Banca Nationala a Romaniei, proprietara a terenului, sunt de peste 300.000 de euro, reprezentand chiria neachitata. Mai mult, pe adresa clubului Progresul a sosit zilele trecute o somatie prin care chiriasul, adica echipa de fotbal, este obligat sa paraseasca baza pana pe 23 iunie!