Mai multi copii care abia au implinit 11 ani au cumparat in repetate randuri stupefiante de la traficanti.
Sapte persoane din Zalau au fost arestate intr-un dosar vizand constituirea unui grup de crima organizata care avea ca obiect traficul drogurilor de mare risc, printre consumatori numarandu-se si minori de 11 ani. Traficantii cumparau drogurile prin intermediul unor firme de curierat, de la diferite persoane de pe raza municipiului Bucuresti, dupa care se ocupau, in diverse locatii din Zalau, de amestecul acestora.
“Stupefiantele erau vandute in preajma scolilor, printre consumatori afland-se si copii cu varsta de 11 ani. Este pentru prima data in cariera mea de procuror cand am dispus audierea unor copii de 11, 12, 13 sau 14 ani. Estimam numarul consumatorilor la o suta de persoane”, a declarat, potrivit rtv.net, Dan Budusan, seful DIICOT Salaj. (B.G.)