Se închide România după alegerile parlamentare? Anunțul făcut de premierul Orban
Se vorbește tot mai mult că, după alegerile parlamentare de pe 6 decembrie, se va ajunge la un lockdown total. ”E o minciună gogonată! Economia nu ne permite!”, dă asigurări, însă, premierul Ludovic Orban. Şeful Executivului susţine că este doar un zvon.
Ludovic Orban a vorbit și despre măştile neconforme sau vaccinul anticovid. ”Toate măștile neconforme au fost scoase de pe piață după controlul ANPC. Vameșul nu desface neapărat masca, el nu stabilește calitatea. El verifică doar produsul care e în acte. Adversarii noștri au lansat un zvon că după 6 decembrie va fi lockdown, vreau să spun că e o minciună gogonată! Noi am luată măsuri drastice de restricție. Am mutat învățământul pe online, am închis piețele, au decis carantinarea, iar rezultatele se văd. În săptămâna asta a fost un trend de scădere.
Deja cumulat pe 7 zile, avem un trend clar de scădere cu peste 5 mii de cazuri. Măsura carantinării a fost foarte bună. Descreșterea se accentuează pe măsură ce se respectă regulile. Toate măsurile cumulate au dus la aceste rezultate. Au fost prognoze că vom avea 50 de mii de infectați, eu le-am spus că dacă oamenii respectă regulile, ajungem la descreșteri. Economia nu ne permite un lockdown total, oamenii trebuie să îşi desfăşoare viaţa profesională cât mai aproape de normalitate. Noi am permis şi folosirea unor măşti de bumbac. Amenda vine când nu se poartă masca şi nu are nicio legătură cu neconformitatea măştilor”, a spus Orban.
Orban, despre problema vaccinării: ”Este în faza de testare clinică!”
Orban a atacat și problema vaccinării, și ea atât de cotroversată. „Victime în vaccinare pot apărea. Depinde şi de vaccin. Vaccinarea se va face sub supraveghere medicală. O persoană care va avea simptome şi efecte adverse va avea parte de un cadru medical. Vaccinul este în faza de testare clinică. Nu va ieşi pe piaţă un vaccin care să pericliteze viaţa cuiva. În România vor fi vaccinurile luate de Comisia Europeană, iar cantitatea va fi în funcţie de populaţia ţării. Vom lua doar vaccinurile cu toate testele în regulă şi care vor primi acreditarea. Noi vom primi vaccinul pe care îl are şi Germania şi Franţa”, a spus Orban.