Se închid școlile pentru 3 zile din cauza alegerilor locale. Când nu vor merge elevii la cursuri: “Orele vor continua online”
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a anunțat astăzi că școlile din România își închid porțile pentru elevi timp de trei zile din cauza alegerilor locale. Oficialul a subliniat că orele vor continua online și a menționat când nu vor merge elevii în sălile de clasă.
Se închid școlile pentru 3 zile din cauza alegerilor locale
Decizia de a se închide școlile în preajma alegerilor locale din 27 septembrie a fost luată de autorități ca să fie mai mult timp pentru dezinfectarea tuturor sălilor de clasă. În cadrul unei conferințe de presă, organizată azi, Monica Anisie a dezvăluit că elevii nu vor merge la școală pe 25, 28 și 29 septembrie. Atenție, însă! În București, școlile vor fi închise și pe 24 septembrie. În aceste zile însă, elevii vor face cursurile online.
“Chiar dacă se închid şi se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfăşurării alegerilor. Luni dimineaţa va avea loc o consultare cu asociaţiile comunelor, oraşelor şi municipiilor şi uniunea consiliilor judeţene cu Ministerul Educaţiei prin care să stabilim dacă se vor închide şi vineri, în funcţie de localităţile şi şcolile în care se desfăşoară procesul educaţional”, a declarat ministrul Educaţiei și Cercetării, relatează stirileprotv.ro.
Monica Anisie a mai precizat că luni şi marţi, respectiv, 28 și 29 septembrie, cursurile fizic rămân suspendate ca să se igienizeze şi să se dezinfecteze toate sălile în care a avut loc procesul electoral. Luni, 21 septembrie, autoritățile urmează să stabilească dacă școlile vor fi închise și joi în toată țara.