Pe 12 decembrie se împlineşte un an de când Mălina Olinescu şi-a pierdut viaţa la vârsta de numai 37 de ani.
Doina Spătaru a mărturisit că, sâmbătă, pe scena de la Vocea României, în timp ce interpreta piesa „De-ar fi să vii”, s-a gândit la fiica ei Mălina Olinescu.
„În sufletul meu, chiar dacă acel cântec e de dragoste, mi-am pus toate trăirile… Se apropie şi 12 decembrie. Nu pot exprima în cuvinte ceea ce am simţit şi simt, de altfel, în fiecare zi, iar în acea seară cu atât mai mult. În acel cântec mi-am pus tot sufletul, aşa cum e acesta din 12 decembrie anul trecut până în clipa aceasta şi cât voi mai fi pe pământ. Învăţ să trăiesc cu durerea, învăţ să mă bucur de fiecare zi cu durerea… Acum sunt invitată undeva şi e bine că nu sunt singură acasă”, a declarat cântăreaţa, pentru ziarul Ring.
Mălina Olinescu a murit în noaptea de 11 spre 12 decembrie 2011 după ce a căzut de la etajul şase, din balconul apartamentului ei, situat în apropierea Gării de Nord din Capitală.
Artista a fost înhumată la Cimitirul „Sfânta Vineri” în cadrul unei ceremonii funerare scurte, pentru sinucigaşi. Însă nici după ce ipoteza sinuciderii nu a fost confirmată.
„Nu poate fi vorba de reîntregirea slujbei şi chiar nici nu mă mai apasă problema asta. Voi face slujba pentru sfinţirea noii cruci şi o slujbă mică pentru parastasul de un an. Mă mulţumesc şi cu atât pentru că sunt convinsă că acolo sus sunt altfel legile, nu ca pe pământ. Preoţii sunt oameni şi ei...”, a explicat oftând Doina Spătaru.
Loredana Groza, în lacrimi! Nu şi-a putut stăpâni emoţiile! Vezi ce cântec a afectat-o atât de tare
Viorela Precupaş