Se fac angajări la stat, în 2023. Se vor scoate la concurs 60 de posturi noi
Sunt vești noi pentru românii care caută un loc de muncă în sistemul public. În curând, se vor scoate la concurs 60 de posturi noi, pentru a se suplimenta personalul deja existent. Iată detaliile mai jos, în articol.
Anul 2023 vine cu vești importante pentru persoanele care doresc să facă parte din sistemul public. Ministerul Energiei a anunțat, printr-un proiect de hotărâre de guvern, că se propune înființarea altor 60 de posturi, de la 332 la 392, pentru a suplimenta personalul deja existent din cadrul Direcției Generale Ajutor de Stat și Fonduri Europene, dar și a structurilor cu atribuții în domeniul serviciului de alimentare cu energie termică. Pentru că este nevoie de mai multe persoane care să se ocupe de proiectele ministerului, s-a luat această decizie.
Vezi și SE FAC ANGAJĂRI! 25.000 DE POSTURI VACANTE. SALARIUL AJUNGE ŞI LA 5.000 DE EURO PE LUNĂ
Se fac angajări la stat, în 2023. Posturile vor fi scoase la concurs
În proiectul de hotărâre de guvern, care aduce o modificare și completarea de HG nr. 316/2021, se arată: „Se propune suplimentarea personalului Ministerului Energiei din cadrul Direcției Generale Ajutor de Stat și Fonduri Europene și a strcturilor cu atribuții în domeniul serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat și în domeniul proiectelor în domeniul gazelor naturale conorm celor expuse, cu un număr corespunzător de 60 de posturi, de la 332 la 392”.
Pe de altă parte, angajări se fac și la Hidroelectrica. Posturile, care pot fi ocupate prin concurs, vor fi postate pe site-ul oficial.
„Ne bucurăm să putem anunța astăzi crearea de noi locuri de muncă într-una dintre cele mai profitabile și competitive firme românești: Hidroelectrica. Modificările recente ne vor permite accelerarea ritmului investițional, precum și consolidarea relației cu clienții prin îmbunătățirea semnificativă a serviciilor oferite acestora.
Facem precizarea că toate posturile vor fi scoase la concurs în mod public, pe site-ul societății noastre, și îi invităm pe cei interesați și care, evident, au pregătirea necesară cerințelor de ocupare a posturilor, să urmărească anunțurile companiei”, a declarat directorul Hidroelectrica, Bogdan Badea, arată romaniatv.net.
Noua schemă de organizare internă a societății Hidroelectrica presupune suplimentarea structurii organizatorice cu 272 de posturi noi.
Sursă foto: Pixabay