Se duceau să ia copiii de la grădiniță, dar n-au mai ajuns. Două femei din Răzvad, lovite în plin de o mașină, pe marginea drumului
Accident grav în județul Dâmbovița, petrecut vineri, în jurul prânzului. Două femei care mergeau să-și recupereze copiii de la grădiniță au fost izbite în plin de o mașină, în timp ce se aflau pe marginea drumului național care tranzitează localitatea. (VEZI ȘI: ACCIDENT TRAGIC PE BULEVARDUL MAGHERU. UN PIETON A FOST LOVIT DE O MAȘINĂ)
Impactul s-a produs pe DN72, în comuna Răzvad, chiar în fața grădiniței. Femeile au fost izbite și aruncate pe carosabil de o mașină. Martorii care au văzut chiar momentul impactului, le-au sărit imediat în ajutor, dar rănile suferite sunt grave.
Femeile au ajuns la Spitalul Județean din Târgoviște
La fața locului au ajuns două ambulanțe, iar, după acordarea îngrijirilor medicale, femeile au fost preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște. Din primele date se pare că femeile se aflau în afara părții carosabile, iar șoferul ar fi pătruns pe acostament.
Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (NU RATA: GRAV ACCIDENT ÎN BUZĂU. MAI MULTE PERSOANE AU FOST RĂNITE)