Guvernul intenționează să acorde noi vouchere pentru pensionarii cu venituri reduse, în 2025, ca măsură de sprijin în contextul înghețării pensiilor. Această inițiativă vine pe fondul anulării indexării pensiilor cu 12,1%, care ar fi trebuit aplicată începând cu luna ianuarie a aceluiași an. Autoritățile își propun astfel să atenueze impactul asupra persoanelor vârstnice cu resurse financiare limitate.
Decizia de a introduce voucherele are legătură directă cu stagnarea veniturilor pensionarilor, cauzată de adoptarea Ordonanței Trenuleț, care prevede înghețarea pensiilor pentru anul 2025. Guvernul își justifică măsura prin necesitatea de a gestiona impactul bugetar generat de o eventuală indexare.
Voucherele vor fi distribuite pensionarilor cu venituri sub 3.000 de lei lunar. Se estimează că aproximativ 1,7 milioane de pensionari, care au venituri sub 2.000 de lei, ar putea fi eligibili pentru acest sprijin financiar. Valoarea voucherelor ar urma să ajungă la un maximum de 3.000 de lei, iar sprijinul va fi oferit o singură dată, sub formă de ajutor punctual.
Această măsură vine în completarea altor forme de sprijin oferite anterior persoanelor vulnerabile. În 2025, cardurile sociale, destinate achiziției de alimente sau mese calde, vor fi alimentate o dată la șase luni cu suma de 125 de lei, spre deosebire de anul anterior, când acestea erau încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei.
În prezent, pensia minimă garantată în România este de 1.281 de lei, în timp ce pensia medie se ridică la aproximativ 2.800 de lei. Lipsa creșterii veniturilor pentru pensionari, coroborată cu inflația și costurile crescute ale vieții, a determinat executivul să analizeze măsuri compensatorii pentru categoriile cele mai afectate.
„Cu privire la acele ajutoare punctuale, vă aduc aminte că lucrul acesta s-a mai întâmplat și in anul 2023, acele ajutoare One Off. Au țintit persoanele vulnerabile.
Vorbim despre niște tranșe de pensii de până la 2.000 – 3.000 de Lei, poate merge și mai sus, cu aceste ajutoare care se vor acorda în sumă fixă”, a declarat Daniel Baciu, potrivit România Tv.
Autoritățile încă evaluează impactul bugetar al acestor vouchere, iar decizia finală va fi anunțată după aprobarea bugetului de stat pentru anul 2025. Se urmărește ca ajutorul să fie distribuit cât mai eficient către cei cu venituri reduse, astfel încât să asigure un sprijin real în contextul economic actual.