Veste bună pentru familiile care își doresc copii, dar nu pot avea. Ministrul Familiei, Gabriela Firea a anunțat că Guvernul va veni în sprijinul acestei categorii sociale. Iată care va fi suma alocată!
Gabriela Firea, ministrul Familiei a prezentat în ședința de guvern de miercuri, un program care să vină în sprijinul tinerilor care nu pot avea copii. Conform datelor prezentate, 1 din 5 cupluri este infertil, ceea ce înseamnă că în câțiva ani, România se va confrunta cu o scădere a natalității. Ministrul Familiei a prezentat câteva date statistice care arată că cei mai puțini copii s-au născut anul trecut, mai exact, 180.000, iar anul acesta cu 20% mai puțin, până în prezent. Inițiativa vine după ce, România a înregistrat o scădere îngrijorătoare a natalității în ultimi 30 de ani.
(CITEȘTE ȘI: Se dau bani în plus la salariu! Cine vor fi românii care vor beneficia de suma 450 de lei)
În acest context, Gabriela Firea a inițiat un program prin care femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 45 de ani care nu pot avea copii, vor fi ajutate cu un cuantum de 15.000 de lei pentru decontarea procedurilor pentru fertilizarea în vitro.
”Mă bucur să vă dau o veste importantă: a fost aprobat ajutorul financiar pentru tinerii care vor să devină părinți, dar nu pot din cauza infertilității! Ajutăm fiecare cuplu sau femeie singură cu 15.000 de lei pentru decontarea procedurilor pentru obținerea unei sarcini. Până la finalul anului avem fonduri pentru 2.500 de proceduri, iar de anul viitor decontăm 10.000!
Până aici a fost un drum complex, uneori mai lung decât ne-am fi dorit. Am reușit împreună și le mulțumesc pentru implicare vicepremierului Sorin Grindeanu, ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, ministrului Muncii, Marius Constantin Budăi, secretarului de stat Cristian Vasilcoiu, ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, președintelui Consiliului Legislativ, Florin Iordache și președintelui Consiliului Economic și Social, Bogdan Simion.
Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 și 45 de ani. Creșterea vârstei vine în urma discuțiilor cu specialiști în obstetrică-ginecologie, cu organizațiile importante din domeniul infertilității și la solicitarea a sute de femei. Pentru fiecare procedură desfășurată într-o unitate sanitară autorizată de pe teritoriul României decontăm maximum 15.000 de lei. În plus, acest ajutor poate fi oferit doar pentru maximum trei proceduri în fiecare an, doar dacă există indicația specialistului în domeniul infertilității”, a explicat ministrul Familiei, Gabriela Firea.