Se dau bani de la stat pentru studenți și familii la început de drum. Ce condiții trebuie să îndeplinești
Studenții și tinerii români au avut parte de o surpriză neașteptată, după ce în Monitorul Oficial s-au publicat noile reguli ce ar trebui respectate de către cei care își doresc să obțină credite de la stat. Programele „Student Invest” şi „Family Start” vor putea acorda o șansă celor care își doresc să își întemeieze o familie sau, pur și simplu, au nevoie de un ajutor pe toată perioada anilor de studiu.
Din ce în ce mai multe persoane au nevoie de un mic ajutor, mai ales în momentul în care își încep o nouă viață. Din acest motiv, statul român este pregătit să le ofere doritorilor oportunitatea de a studia sau de a-și întemeia o familie în cele mai bune condiții.
VEZI ȘI: VESTE TRISTĂ PENTRU ROMÂNI! DE ANUL VIITOR VOR PLĂTI DE DOUĂ ORI MAI MULTĂ DOBÂNDĂ.
Regulamentul de acordare a creditelor Student Invest și Family Start
În Monitorul Oficial au fost publicate, deja, primele informații cu privire la cele două credite ce vor fi finanțate de stat. Anunțul a fost făcut public, recent, de către Gabriela Firea care speră că va putea ajuta sute de persoane care se află în imposibilitatea de a studia sau de a-și întemeia o familie, din cauza prețurilor uriașe din această perioadă.
„Prin programele «Student lnvest» şi «Family Start» vor putea fi accesate credite garantate de stat în proporţie de 80% şi cu dobânzi subvenţionate. Tinerii vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani”, a explicat ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse.
Creditul „Student Invest” va fi acordat pentru 5.000 de studenți, cu vârsta cuprinsă între 18 și 31 de ani, care urmează cursurile unei instituții de învățământ superior. Valoarea maximă este de 50.000 de euro, iar bani vor putea fi folosiți pentru a achiziționa toate obiectele necesare unui student, precum și pentru plata chiriei lunare sau a transportului. În maximum 10 ani, beneficiarii vor fi nevoiți să achite creditul, în funcție de regulile stabilite ulterior cu banca.
În ceea ce privește programul „Family Start”, trebuie să știți că valoarea maximă a creditului este de 75.000 de euro, banii fiind acordați persoanelor care au între 18 și 45 de ani împliniți. Suma va putea fi utilizată pentru achitarea cheltuielilor aferente cununiei civile/religioase, precum și pentru finanțarea studiilor copiilor.