Se dau bani de la stat! Cine vor fi românii care vor primi 500 de lei gratuit
Veste bună pentru români! De la 1 noiembrie 2021, România va aplica o prevedere a Legii consumatorilor vulnerabili, care le permite românilor să obțină asistență de la stat pentru încălzirea locuințelor. Iată care sunt documentele și data la care trebuie depuse!
Prevederile legii consumatorului vulnerabil se aplică din noiembrie, anul trecut, pentru persoanelor ale căror venituri nu le permiteau acoperirea cheltuielilor pe timp de iarnă.
Anul acesta, acordarea ajutorului pentru încălzire se va acorda în perioada 1 noiembrie 2022-31 martie 2023, potrivit Știrile Kanal D.
Actele necesare beneficerii ajutorului de încăzlire
Potrivit legii, subvențiile pentru încălzire se acordă în baza unei cereri și declarații pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile și sistemul de încălzire utilizat.
În al doilea rând, pentru subvențiile pentru încălzire, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, cererea și declarația pe propria răspundere trebuie depuse la primăria reședinței dumneavoastră, fie individual, fie prin asociația de proprietari sau locatari, de regulă până pe 15 octombrie.
(CITEȘTE ȘI: Se dau bani de la stat! Cine poate beneficia de suma de 2.000 de lei)
Cine vor fi românii care vor primi ajutor
Subvenția pentru încălzire în sezonul rece este disponibilă familiilor care câștigă mai puțin de 1.386 lei pe membru pe lună sau celor singuri care câștigă până la 2.053 lei pe lună. Iată veniturile care se încadrează în vederea obținerii ajutorului de încălzire:
-în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, dacă venitul mediu net lunar este de până în 200 lei pe membru de familie/ persoana singură;
– în proporție de 90%, pentru un venit lunar net cuprins între 200,1 și 320 lei;
– în proporție de 80%, pentru un venit lunar net între 320,1 și 440 lei;
– în proporție de 70%, pentru un venit lunar net între 440,1 și 560 lei;
– în proporție de 60%, pentru un venit lunar net între 560,1 și 680 lei;
– în proporție de 50%, pentru un venit lunar net între 680,1 și 920 lei;
– în proporție de 40%, pentru un venit lunar net între 920,1 și 1.040 lei;
– în proporție de 30%, pentru un venit lunar net între 1.040,1 și 1.160 lei;
– în proporție de 20%, pentru un venit lunar net între 1.160,1 și 1.280 lei;
– în proporție de 10%, pentru un venit lunar net între 1.280,1 și 1.386 lei/ membru de familie sau 2.053 de lei pentru persoana singură.