Se dau 250 de lei de la stat! S-a dat legea aşteptată de o mulţime de români

Publicat: 08/07/2023 | 17:33
Se dau bani pentru elevi de la stat / Foto: Pixabay

Vești bune pentru o categorie de elevi! Se dau vouchere de la stat, în valoare de 250 de lei, începând cu anul 2024. Legea este deja în vigoare, anunță autoritățile. Ce vor putea face cu acești bani?

O categorie de elevi va primi din 2024 vouchere de la stat, în valoare de 250 de lei. Concret, este vorba de un program național care face parte din noile legi ale educației. Astfel, se vor acorda vouchere culturale, cu care elevii să intre gratuit la muzee, concerte și să-și cumpere cărți. Legea care reglementează învățământul – Legea 1/2011 a educației naționale – urmează să fie înlocuită, din septembrie, de două legi promulgate de curând de Klaus Iohannis, una pentru învățământul preuniversitar și una pentru cel universitar.

CITEȘTE ȘI: CAZ RARISIM LA BACALAUREAT! CE NOTĂ A PRIMIT, DUPĂ CONTESTAȚIE, UN ELEV DIN VOLUNTARI CARE PICASE BAC-UL CU 5.96

Prin Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 se înfiinţează programul naţional “Vouchere culturale pentru elevi”, cu scopul principal de a promova cultura naţională şi universală în rândul elevilor. Banii pe care statul îi va da elevilor vor putea fi folosiți de elevi “pentru servicii şi evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărţi sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice”, după cum apare în lege, scrie avocatnet.ro.

CITEȘTE ȘI: THEODOR, ELEVUL DE AUR DIN IAȘI, CU MEDIA 10 LA BAC, PLEACĂ LA STUDII ÎN SUA. DE CE A ALES SĂ PĂRĂSEASCĂ ROMÂNIA

Cum se va desfășura acest program

Regulile programului național „Vouchere culturale pentru elevi” vor fi stabilite în perioada următoare, printr-o hotărâre de Guvern. De asemenea, acest program se va implementa începând cu anul școlar 2024-2025, după cum urmează:

  • în anul şcolar 2024-2025, beneficiari sunt elevii din clasa a XII-a;
  • în anul şcolar 2025-2026, beneficiari sunt elevii din clasele a IX-a şi a XII-a;
  • în anul şcolar 2026-2027, beneficiari sunt elevii din clasele a V-a, a IX-a şi a XII-a.

După sfârșitul anului școlar 2026-2027, Ministerul Educației va trage linie și va decide asupra continuării și dezvoltării acestui program, după ce se va realiza o analiză cu privire la impactul pe care l-a avut.

Președintele țării a promulgat, luni, cele două legi ale Educației, care fac parte din programul „România Educată”: „Mă bucur să marcăm astăzi, împreună, un moment cu un impact major pentru dezvoltarea societății noastre în viitor. „România Educată”, proiectul meu de suflet și o prioritate a mandatelor mele, devine acum realitate prin intrarea în vigoare a noilor legi ale educației, care reglementează învățământul preuniversitar și pe cel superior. Mai mult, am reușit ca, în pofida crizelor extrem de complicate din ultimii ani, să continuăm promovarea Proiectului și să obținem, în final, susținerea politică necesară adoptării noii legislații”.