Se dau 2.000 de lei de la stat! Iată care sunt condițiile pe care oamenii trebuie să le îndeplinească pentru a primi acestă sumă.
Ministerul Mediului a anunțat că se vor aloca câte 2.000 de lei pentru cei a căror gospodării sunt frecvent vizitate de urși și alte animale sălbatice în căutare de hrană. Din acești bani, oameni trebuie să-și construiască un gard electric.
Populația poate primi până la 2000 de lei pentru instalarea gardurilor electrice în jurul zonelor obiectivelor pe care vor să le protejeze. Suma finanțată prin Administrația Fondului pentru Mediu acoperă în proporție de 100% costurile unui astfel de sistem care include generatoare de impulsuri, izolator inel, role fir gard electric etc.
Programul este adresat populației din județele: Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea. (CITEȘTE ȘI: PREŞEDINTELE KLAUS IOHANNIS, DESPRE CEI 79.9 MILIARDE DE EURO PRIMIȚI DE LA BRUXELLES: „VOM FI ÎN SITUAŢIA DE A RECLĂDI ROMÂNIA”)
„Suntem țara cu cea mai mare populație de urși din Europa. Pe de-o parte, o bogăție a biodiversității românești, pe de altă parte, o mare responsabilitate pentru siguranța oamenilor. Programul nostru împacă dubla noastră responsabilitate: conservarea speciei și coexistența fără incidente între om și carnivorele mari. Vom acoperi în proporție de 100% costurile acestor sisteme pentru populația din județele țării în care s-au înregistrat în mod repetat incidente sau pagube produse de animalele sălbatice”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului.