Se dă lege! Proiectul a fost aprobat tacit. Toţi românii trebuie să ştie asta despre preţul poliţelor RCA
Senatul a adoptat tacit proiectul prin care prețurile la asigurările obligatorii RCA se plafonează la tariful de referință stabilit de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Camera Deputaților este for decizional în acest caz. Tariful de referință ASF devine prag ce nu mai poate fi depășit de asigurători la stabilirea prețului pentru polița RCA.
“Asigurătorul calculează o primă de asigurare astfel încât să se acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor RCA, fără a depăşi valoarea tarifului de referinţă stabilit de ASF”, prevede proiectul.
În prezent, tarifele de referință nu reprezintă nici tarife minime și nici maxime, ci doar indicatori de referință pentru asigurătorii care fac polițe RCA, dar și pentru cei asigurați. Așadar, firmele de asigurări își fac propriile tarife, în funcție de aceste valori de referință, potrivit avocatnet.ro.
Prețul polițelor RCA a explodat în 2021
Prețul polițelor RCA a crescut mult în 2021, principala cauză fiind intrarea în insolvență, în septembrie, a companiei City Insurance, liderul de piață de la acel moment în ceea ce privește asigurările RCA, cu o cotă de peste 45%.
Șoferii vor avea posibilitatea, atunci când sunt victima unui accident, să obțină repararea prejudiciului de la propriul asigurător, urmând ca cei doi asigurători (cel al victimei și cel al vinovatului) să rezolve aspectele financiare între ei.
Sursa foto: Facebook